Share
Au început taberele de vară pentru elevii olimpici din Maramureș

Au început taberele de vară pentru elevii olimpici din Maramureș

282 de olimpici maramureșeni participă, în această perioadă, la taberele de vară.

Acestea sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu autoritățile județene, în cadrul proiectului „Maramureșul susține excelența”.

Astfel, elevii premiați la etapele județene și naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare din anul școlar 2021-2022, alături de profesorii cu merite deosebite în pregătirea lor, participă la ateliere tematice, activități practice și de agrement, specifice disciplinelor: limba și literatura română, limbi moderne, biologie, arte, istorie, geografie, limba maghiară maternă, limba romani, limba germană maternă, limba ucraineană maternă, fizică, chimie, astronomie și tehnologii.

Taberele sunt organizate în localități cu rezonanță istorică din județul Maramureș, astfel încât elevii să vină în contact direct și cu valorile și tradițiile locale. Scopul proiectului este de a cultiva și promova performanța în educație, dar și cultivarea respectului cuvenit valorilor autentice ale învățământului românesc.

Sursa foto: Inspector Prof. Adrian Sabău


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu