Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 1 oră în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 1 oră în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 1 oră în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 2 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 2 ore în urmă
Știința Explorări joacă două meciuri în trei zile cu CSM București pe teren propriu - 2 ore în urmă
Peste 50 de clădiri și terenuri degradate din Baia Mare intră pe lista cu impozitare specială - 2 ore în urmă
Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 3 ore în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 4 ore în urmă
Autobuzul lui Moș Crăciun se pregătește să pornească la drum în Baia Mare - 4 ore în urmă
Fetițele unei familii de pompieri militari din Cernăuți au primit adăpost în casa unui pompier din Suceava
Simona și Alla s-au cunoscut în urmă cu trei ani de zile, când s-au întâlnit la misiuni comune ale pompierilor militari români, împreună cu cei ucraineni, între cele două închegându-se o relație de prietenie, arată reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Alla și soțul ei, Sașa, sunt pompieri militari ucraineni, din zona Cernăuți. Zilele trecute, au adăugat ca accesorii la uniforma lor veste antiglonț și arme de foc… Alla a sunat-o pe Simona și i-a spus că trimite copiii și pe bunica acestora în România, deși nu știa dacă aceștia o să aibă unde stea. Simona i-a venit în întâmpinare și a liniștit-o: „Vor sta la mine!”
Cei doi părinți ucraineni au încredințat fetițele și pe bunica acestora Simonei. La despărțire, au plâns încontinuu… Cu inima zdrobită, s-au întors la datorie, dar, totuși, mângâiați de generozitatea Simonei și de faptul că știu de soarta celor trei suflete. Astăzi dimineață, Ana și Maria, 3 și 10 ani, împreună cu bunica lor, Valentina, au ajuns în căminul Simonei, departe de imaginile de coșmar, pe care le-au lăsat în urmă.
Ana, desena liniștită la o masuță. Era senină și zâmbea tuturor. Pe Maria, însă, în ciuda celor 10 anișori, evenimentele din ultimele zile au maturizat-o înainte de vreme. Era tristă, iar bunica Valentina, cu greu încerca să-i smulgă un zâmbet… Vor rămâne în casa Simonei câteva zile, până când vor obține bilete de avion, următoarea destinație a celor trei, fiind Olanda, unde se află mătușa fetițelor. Suntem alături de camarazii noștri, pompierii militari ucraineni, și o felicităm pe colega noastră, din cadrul ISU Suceava, sublocotenentul Simona Cojocar, pentru inițiativa sa!, mai arată reprezentanții IGSU.
DirectMM.ro















