Expoziția „7 arte în 7 sate – moșteniri culturale în comuna Șișești” - 1 oră în urmă
La taifas cu eleva Mihaela Hotea, despre pasiunea ei profundă pentru muzica de operă - 2 ore în urmă
Editorialul de sâmbătă: Artiștii Centrului «Artistic Baia Mare» – Traian Bilțiu Dăncuș (II) - 3 ore în urmă
Trenurile Soarelui, din iunie, din Baia Mare - 3 ore în urmă
Lucrări de asfaltare pe DN18B în Rohia - 3 ore în urmă
„Osima” – proză de Marian Ilea, partea a IX-a - 3 ore în urmă
Sunteți invitați la lansarea albumului de fotografie și a scurt metrajului „Bucătăria Hoinară se gătește de plecare”, autor fiind fotograful bucureștean Răzvan Voiculescu - 4 ore în urmă
Elevi maramureșeni la Concursul Național de Educație pentru Sănătate din Mureș - 7 ore în urmă
Care este programul liturgic al ierarhilor în acest final de săptămână - 8 ore în urmă
Asociația „Energia Mișcării” pregătește o nouă aventură pentru copii și adulți - 19 ore în urmă
E Ziua Dezrobirii Romilor; Mesajul transmis de Președintelui României cu acest prilej
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 20 februarie, un mesaj cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor.
„Se împlinesc astăzi 166 de ani de la momentul în care comunitatea roma și-a dobândit libertatea. Actul dezrobirii romilor de la 1856 este expresia consensului elitelor politice ale acelor vremuri asupra unui obiectiv major: aderarea României la valorile umaniste occidentale, prin includerea romilor în destinul și construcția națiunii.
De atunci și până în prezent, comunitatea roma a contribuit constant la modernizarea țării noastre. Minoritatea roma a fost prezentă în momentele fondatoare din istoria României și a împărtășit greutățile, dar și idealurile și speranțele națiunii noastre.
Ziua Dezrobirii Romilor ne oferă un bun exemplu de a evidenția capacitatea societății noastre de a-și găsi coeziunea. Dezrobirea romilor a pus piatra de temelie a procesului de recuperare a identității și a memoriei unei comunități profund încercate de istorie. Evocăm astăzi amintirea victimelor robiei, ale deportărilor, umilințelor, privațiunilor și ale asimilării forțate.
Într-o perioadă în care discursul incitator la ură, violența și intoleranța sunt din nou prezente în spațiul public, avem datoria de a rămâne vigilenți și de a nu permite ca drepturile omului să fie încălcate, iar romii să fie o dată în plus marginalizați.
Am convingerea că lupta cu manifestările rasiste și xenofobe, depășirea prejudecăților, precum și atingerea egalității reale de șanse pot fi asigurate prin educație și cultură. În „România Educată”, minoritățile naționale sunt prețuite, iar relațiile dintre oameni și autorități se bazează pe dialog și pe aprecierea diversității, forțele motrice ale progresului Europei.
Ziua Dezrobirii Romilor este și un prilej înnoit de reflecție asupra setului de valori care a stat la baza viziunii și a acțiunii elitelor care au luptat, la începuturile modernității României, pentru libertatea și demnitatea romilor, ca parte de nedespărțit a libertății și demnității naționale. Să valorificăm efortul lor și să continuăm să acționăm în același spirit de solidaritate, responsabilitate și respect față de semeni” – a trasmis președintele.