Talentații interpreți Daniel Breban și Victoria Petrenciuc vor reprezenta Maramureșul la Festivalul Național Concurs „Mariana Drăghicescu” - 6 ore în urmă
Doliu în lumea filmului: a murit actorul Tim Curry, cunoscut și din filmul „Singur acasă 2” - 6 ore în urmă
Alexandru Arseni, cere unirea cu România în fața conducerii Republicii Moldova - 8 ore în urmă
Grupul „Comorile Izei” a dus tradițiile maramureșene peste ocean, la Festivalul Românesc din Cleveland - 8 ore în urmă
Noutate pentru pacienții din Maramureș: patru tratamente complexe cu costuri suportate prin sistemul public de sănătate - 10 ore în urmă
Se caută profesor de instrumente tradiționale la Sighetu Marmației. Postul este pe perioadă nedeterminată - 12 ore în urmă
Festivalul-concurs „Pe sub poala Codrului – Prânzul miresei Anicuța” de la Stremț ajunge la ediția a VIII-a - 12 ore în urmă
26 august, ziua câinilor și a celor care îi iubesc - 14 ore în urmă
Sunteți invitați la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borșa - 15 ore în urmă
Analize mai precise pentru diabet, disponibile la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare - 16 ore în urmă
Purtare de grijă: Zeci de mii de persoane au beneficiat și în 2021 de proiectele sociale ale Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
Anul 2021 a fost unul bogat din punct de vedere al proiectelor sociale în cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
„A fost un an care ne-a oferit prilejul să ducem mai departe purtarea noastră de grijă față de semenii noştri aflaţi în situaţii sociale precare și să ne manifestăm faptele milei creștine, întăriţi în convingerea că orice act de milostenie făcut către unul dintre semenii noştri este primit şi răsplătit de Dumnezeu” – transmit reprezentanții Episcopiei.
Aceasta desfășoară, prin protopopiate și parohii, în fiecare an, câteva proiecte sociale cu caracter permanent. Situația a stat astfel anul trecut:
1. Proiectul „Construiește o casă, zidește suflete”, proiect în cadrul căruia au fost ridicate 19 case pentru familiile aflate în grea încercare. Totodată, trebuie reținut faptul că pe cuprinsul celor opt protopopiate a fost strânsă suma de 1.201.581 RON pentru derularea acestui proiect;
2. Proiectul „Ghiozdanul micuțului creștin”, prin care au fost oferite ghiozdane şi rechizite în valoare de 125.385 RON pentru un număr de 1.028 elevi;
3. Proiectul „Îmbracă un copil de Sfintele Sărbători de Paști”, din care au beneficiat 1.758 de copii şi adulţi, reprezentând haine și alimente în valoare de 189.490 RON;
4. Proiectul „Oferă un dar de Sărbătorile Nașterii Domnului”, prin care s-au acordat cadouri care au constat în alimente, bani și haine, în valoare de 484.740 RON, de care au beneficiat un număr de 10.573 de persoane.
De toate activitățile și proiectele desfășurate de Episcopie au beneficiat un număr de 34.110 persoane, iar totalul tuturor activităţilor sectorului social-filantropic însumează valoarea de 5.844.798,74 RON.
L.C.H.














