28 august 1935: S-a născut inginerul Ioan Dulf, primul președinte al Consiliului Județean Maramureș - 41 de minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 28 august 2026 - 2 ore în urmă
Eclipsă de Lună în această noapte. Fenomenul va fi vizibil și din Maramureș - 13 ore în urmă
Spitalul Județean din Baia Mare devine oficial spital clinic. Ce înseamnă pentru pacienți - 15 ore în urmă
Conducerea Poliției Vișeu de Sus a fost schimbată. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu - 16 ore în urmă
La doar 9 ani, Daniel Sava este campion mondial la aritmetică mentală - 19 ore în urmă
Modernizarea infrastructurii de pe Strada 2 din Tăuții-Măgherăuș avansează - 19 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă treptat autenticitatea - 19 ore în urmă
Numeroși vizitatori la expoziția Simon Hollósy de la Sighetu Marmației, unde opt lucrări ale artistului au fost reunite pentru prima dată în România - 19 ore în urmă
Copiii din două parohii sătmărene au adus bucurie seniorilor de la Căminul „Bunul Samarinean” din Coroieni - 19 ore în urmă
Conf. univ. dr. Valeriu Oros a trecut la cele veșnice; Mesajul transmis de Colectivul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul CUNBM
Azi, 7 februarie, conf. univ. dr. Valeriu Oros a trecut la cele veșnice. Prin mâna lui au trecut numeroase generații de elevi și studenți.
Colectivul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare transmite familiei un mesaj de condoleanțe, reamintind, de asemenea, valoarea pe care regretatul dascăl a avut-o:
„La graniţa dintre dimensiuni, când numai Dumnezeu ne ghidează paşii şovăielnici, rămânem descumpăniţi, şi trişti, şi mult mai săraci cu fiecare despărţire.
Astăzi, Valeriu Oros, ilustru Om al Şcolii din învăţământul preuniversitar şi universitar, îşi începe marea călătorie spre eternitate.
Conferenţiarul universitar doctor a manifestat preocupări cu caracter interdisciplinar şi s-a distins ca cercetător al fenomenului instructiv-educativ, dobândind o binemeritată apreciere din partea cadrelor didactice băimărene şi nu numai.
Licenţiat al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, ajunge profesor la Colegiul „Lucian Blaga” din Sebeş şi ulterior la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Baia Mare. Îşi începe cariera universitară în anul 1963, la Institutul Pedagogic (actualul Centru Universitar Nord Baia Mare), ca asistent, lector şi, în cele din urmă, conferenţiar. A predat cursul de Didactica limbii şi literaturii române şi a coordonat practica pedagogică a studenţilor pe aceeaşi disciplină. În 1979, devine doctor în Pedagogie, lucrarea sa „Contribuţii la determinarea şi evaluarea cunoştinţelor gramaticale” devenind un reper în rândul textelor de specialitate din domeniu.
A publicat circa 90 de studii, articole şi recenzii în diferite reviste şi volume tematice, contribuind semnificativ la implementarea unor direcţii novatoare pentru studiul fenomenului instructiv-educativ. A deţiunut funcţia de director al Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic (1998-2001), remarcându-se prin meticulozitate, dăruire şi profesionalism.
Pe parcursul întregii sale cariere a militat consecvent şi riguros pentru dezvoltarea învăţământului şi pentru o temeinică pregătire a viitorilor profesori.
Pentru devotamentul cu care s-a aplecat asupra profesiei de dascăl şi pentru dăruirea pe care a manifestat-o în activitate, colectivul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul C.U.N.B.M. regretă dispariţia eminentului profesor Valeriu Oros şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate.
Drum lin spre lumină, Domnule Profesor!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.







1 Comentariu în această postare
Rist
Multumesc frumos tuturor celor care au contribuit la salvarea puiuțului!😘