În Memoriam – Profesorul Liviu Maior (1940–2026) - 10 minute în urmă
Festivalul Concurs de Pricesne „Cântați, Domnului, cântați” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 36 minute în urmă
Medie de patru goluri pe meci în etapa a doua din play-off-ul Ligii 4 - 53 minute în urmă
Astăzi, 6 aprilie, Gheorghe Zamfir împlinește 85 de ani - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 6 aprilie 2026 - 2 ore în urmă
Club Sportiv Seini își extinde activitatea și la Târgu Lăpuș: Cursuri de înot pentru copii din 20 aprilie - 12 ore în urmă
Peste 150 de copii au participat la prima ediție județeană a proiectului „Micii ecologiști pe drumul reciclării” - 13 ore în urmă
Victorie la scor pentru CSM Sighet în primul meci din play-out - 14 ore în urmă
O nouă ediție de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7,50% - 15 ore în urmă
Peste 1300 de elevi din Maramureș și din țară au vizitat Muzeul Satului din Baia Mare în această săptămână - 16 ore în urmă
Cooperare între România și Germania pentru depistarea a trei urmăriți internațional; Unul dintre ei a fost prins în Baia Mare (VIDEO)
În urma investigațiilor derulate de polițiștii de investigații criminale români și a cooperării polițienești internaționale, au fost depistați 3 bărbați, bănuiți de tâlhărie și tentativă la omor, fapte ce ar fi fost comise în Germania.
La data de 26 ianuarie 2022, autoritățile germane au inițiat o operațiune, prin intermediul ENFAST (European Network for Fugitive Active Search Teams), având ca obiectiv localizarea și reținerea a 3 cetățeni români, față de care au fost emise mandate europene de arestare, pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la omor.
Persoanele urmărite sunt bănuite că la data de 19 decembrie 2021, ora 01.45, aflându-se în orașul german Augsburg, în urma unei înțelegeri prealabile, ar fi pătruns în locuința victimelor, soț și soție, în vârstă de 83, respectiv 71 de ani și le-ar fi lovit în zona capului, producându-le leziuni grave, care le-ar fi pus viața în pericol.
Ulterior comiterii faptei, cei trei ar fi părăsit Germania, cu scopul de a nu fi depistați. Activitățile investigative derulate de către F.A.S.T. România, prin Serviciul Urmăriri din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale, cu sprijinul structurilor teritoriale de urmăriri din cadrul serviciilor de investigații criminale din Dolj și Maramureș, precum și al F.A.S.T. Germania (B.K.A.), au condus la depistarea și reținerea celor 3 bărbați, doi dintre ei, de 37 și 32 de ani, fiind depistați în România, în județele Dolj, localitatea Filiași, și Maramureș, localitatea Baia Mare, la datele de 1, respectiv 2 februarie.
În prezent, față de cei doi bărbați, depistați în România, se desfășoară activități procedurale, în vederea predării către autoritățile germane. Cel de-al treilea a revenit în Germania, unde a fost capturat.
Schimbul de date a fost asigurat de către Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, beneficiindu-se de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.










