Să o susținem pe Ioana Cucu! Fetița din Rohia este în semifinala castingului pentru filmul „Olguța” - 51 minute în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Ieudișor - 1 oră în urmă
Urs semnalat pe Valea Usturoiului din Baia Mare - 2 ore în urmă
Paul Ciuci, vocea inconfundabilă a trupei Compact, împlinește astăzi 70 de ani - 5 ore în urmă
Pilotul român Adrian Rus și-a pierdut viața într-un accident tragic pe circuitul de la Brno - 6 ore în urmă
„Nunta de Aur”: Cuplurile din Tăuții-Măgherăuș care împlinesc 50 de ani de căsnicie vor fi sărbătorite - 6 ore în urmă
Ansamblul de Dansuri Populare „Vasile Lucaciu” din Șișești își reia activitatea - 6 ore în urmă
Lacul Țuli din Târgu Lăpuș găzduiește cea de-a IV-a ediție a evenimentului „O zi pe lac” - 7 ore în urmă
Mănăstirea Dragomirești se pregătește de hram - 7 ore în urmă
Festivalul Internațional de Folclor „MARA” revine la Sighetu Marmației pe 1 august - 7 ore în urmă
Toader Bârsan – meșterul popular cioplitor în lemn din Bârsana și ambasador al turismului maramureșean – a trecut la cele veșnice
Cu multă întristare sufletească, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului aduce la cunoștință că Toader Bârsan, meșterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana și ambasador al turismului maramureșean, a trecut la Domnul, astăzi, 4 ianuarie, la vârsta de 78 de ani.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu preoții și monahii care l-au cunoscut, transmit condoleanțe și mângâiere și alinare sufletească familiei îndoliate, soției Anuța, celor doi fii, părintele Teodor – slujitor la Mănăstirea Bârsana- și Ion Bârsan, care, împreună, duc cu multă dragoste mai departe arta sculpturii în lemn și construirea de biserici de lemn.
Amintim faptul căToader Bârsan a construit la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, poarta de intrare lângă mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian (în anul 1988), precum și troița din fața cimitirului lăcașului monahal.
Toader Bârsan este meșterul care a făcut cunoscut numele Maramureșului până la Muzeul Smithsonian din Washington, pentru care a sculptat acolo o poartă maramureșeană. Prin această poartă a trecut însuși Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii, din acea vreme.
„O adevărată poartă maramureşană nu poate să nu aibă arborele vieţii. De el aparţine funia, colacul înseamnă bogăţie, rozeta – soarele. Aici avem fagurele de miere, aici peştele, simbolul curăţeniei, aşa să fie omul de curat la suflet cum e peştele pe dinafară, că el numai în apă trăieşte”, mărturisea artistul, în anul 2014.
În semn de recunoștință pentru promovarea culturii și a meșteșugurilor maramureșene, meșterul a primit în urmă cu câțiva ani, de la Consiliul Județean Maramureș, titlul onorific de „Ambasador al Turismului Maramureșean”.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții întru Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!















