Moment fericit și emoționant: Cerere în căsătorie în Satul Maramureșean Mocănița (VIDEO)
Momente fericite și emoționante joi, 8 iulie, în Satul Maramureșean Mocănița, în cadrul evenimentului Jocu’ Vișeuanilor, organizat de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”.
Mai exact, un tânăr și-a cerut în căsătorie iubita. „Am ales acest loc minunat, printre oameni dragi și frumoși, să-ți mărturisesc că te iubesc din toată inima mea și din tot sufletul meu și vreau să fac această minune pentru tot restul vieții mele. Vrei să fii soția mea?” – a spus tânărul.
Bineînţeles, răspunsul a fost „da”, iar apoi Ansamblul și cei prezenți au pornit o horă mare.
Le dorim tinerilor casă de piatră, înțelegere și multă fericire!














