Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când emoțiile de examen ajută și când încurcă - 1 oră în urmă
Maramureșeanul Samuel Roman luptă în Spania pentru un loc în Top 100 mondial - 2 ore în urmă
Colonelul Balaș Sergiu de la ISU Maramureș a trecut în rezervă după o carieră dedicată siguranței comunității - 4 ore în urmă
Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 4 ore în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 5 ore în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 5 ore în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 6 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 7 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 7 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 8 ore în urmă
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» organizează turul ghidat al expoziției temporare «Artiști și toposuri – Un compendiu de istorie culturală în imagini»
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» organizează turul ghidat al expoziției temporare «Artiști și toposuri – Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare».
Curatorul expoziției, dr. Tiberiu Alexa, istoric și critic de artă, directorul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» invită publicul la incursiuni „foto-documentare” și prezentări „povestite” ale unor secvențe din istoria – de la origini și până în prezent – a «fenomenului Centrului Artistic Baia Mare».
Pornind de la peisaje urbane fotografice băimărene de la finalul veacului nouăsprezece; documentând apoi anii experiențelor müncheneze și ale sezoanelor băimărene parcurse de studenții și de artiștii asociați Școlii particulare de pictură Simon Hollósy (1890-1906); traversând etapele învățământului artistic local asociate cu evenimente și personalități creative care au marcat prima jumătate a secolului al XX-lea (1907-1949), tematica abordează în partea a doua a portofoliul expozițional, eșantionat, perioadele „contemporană” și „actuală” din evoluția comunității artistice băimărene (1950-2010), evoluție petrecută sub tutela funcționării Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Treizeci și opt de secvențe fotografice – transpuse în printuri pe canavas – evocă tot atâtea povestiri ale unor amintiri mai îndepărtate și/sau mai apropiate în timp, fiecare imagine surprinzând câte un moment semnificativ/reprezentativ în evoluția locurilor și a oamenilor care populează istoria – aflată acum la ceas aniversar – a Centrul Artistic Baia Mare.
Două sesiuni de tur ghidat vor avea loc în pavilionul «JÁNOS THORMA» din cadrul complexului Colonia Pictorilor (str. Victoriei nr. 19-21, Baia Mare):
- joi, 8 iulie 2021, de la ora 16.30;
- vineri, 9 iulie 2021, de la ora 14.00.
Participarea este gratuită și se face exclusiv pe bază de rezervare telefonică sau prin mesaj Whatsapp la numărul 0749 73 09 86 (tarif normal).
Accesul vizitatorilor este permis doar cu respectarea obligatorie a regulilor impuse de reglementările în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 (inclusiv purtarea măștii; menținerea distanțării fizice de minimul 1,5 m; igienizarea mâinilor cu gel antibacterian pus la dispoziție de organizatori; nu se permite accesul persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire etc.).
Din acest motiv, fiecare grup de vizitatori va fi constituit din maximum 10 persoane, care se vor putea înscrie în ordinea transmiterii solicitării– până la epuizarea locurilor existente.
Evenimentele omagiază jubileul de 125 ani de la întemeierea «Centrul Artistic Baia Mare».
















