Albumul „101 minuni de la capătul lumii – Băiuț”, semnat de Walter Übelhart, studiat de doctoranzi din Franța și Spania - 1 minut în urmă
ANAF și scriitorii din România - 1 oră în urmă
A început campania de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor în Tăuții-Măgherăuș - 3 ore în urmă
Eveniment cultural la Someș Uileac. Revedere, lansări de carte și program artistic - 3 ore în urmă
Începând cu 1 august 2026, regulile privind eliberarea cărților de identitate s-a modificat - 5 ore în urmă
Acțiune de voluntariat la Balta Două Veverițe din Recea. Comunitatea este invitată să participe - 5 ore în urmă
Implicare și credință: Lucrări de modernizare a infrastructurii la Parohia Poiana Botizii - 5 ore în urmă
Doi ani fără Nicu Covaci. Legenda Phoenix rămâne vie prin muzica sa - 5 ore în urmă
Mândrie pentru Baia Mare: Anamaria Suciu și Ionuț Vasian, pe podiumul Campionatului Balcanic de Judo - 6 ore în urmă
Marcel Iureș împlinește astăzi 75 de ani. O carieră de excepție în teatrul și filmul românesc - 7 ore în urmă
AJOFM Maramureș: Absolvenţii promoţiei 2021 sunt aşteptați să se înregistreze în evidenţele instituţiei
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureș informează absolvenţii promoţiei 2021 că sunt aşteptați să se înregistreze în evidenţele instituţiei, pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM, în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, care se înregistrează în evidenţele agențiilor teritoriale sau a punctelor de lucru în raza cărora îşi au domiciliul (AL. Baia Mare, PL. Sighetu Marmației, PL. Târgu Lăpuș, PL. Borșa, PL. Vișeu de Sus) ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii de formare profesională, precum şi de alte măsuri de stimulare a ocupării (prime de inserție).
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele AJOFM, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
– actul de identitate;
– diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
– declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (anexa 1^1)-https://www.anofm.ro/persoane fizice;
– acord de utilizare a datelor cu caracter personal – https://www.anofm.ro/persoane fizice;
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obținerii indemnizaţiei de şomaj în cazul în care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menționat.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor stabilită prin reglementările normative în vigoare.
În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Alte informaţii privind acordarea indemnizaţiei de şomaj pentru absolvenţii de învăţământ sunt afișate pe site-ul instituţiei www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Îndemnizații de somaj și venituri de completare, informează AJOFM Maramureș.














