3 mai – Ziua Mondială a Libertății Presei - 4 ore în urmă
Un primar de excepție: Simion Pop, fiu al localității Budești, Maramureș - 9 ore în urmă
Elevii maramureșeni, rezultate deosebite la Olimpiada de Chimie - 9 ore în urmă
Apel umanitar: Să donăm și să ne rugăm pentru Cristina Conț, o tânără grav rănită în urma unui accident - 11 ore în urmă
Atenție la căpușe! Medicii au recomandări privind ieșirea la iarbă verde - 11 ore în urmă
Se schimbă legea pentru persoanele cu dizabilități - 11 ore în urmă
Juniorii 4 ai Academiei de Handbal Minaur Baia Mare au reușit să-și asigure calificarea în cadrul turneului final al categoriei - 11 ore în urmă
CS Minaur s-a calificat în Final Four-ul Cupei României - 11 ore în urmă
Trei băieți și trei fete Wild Cats Baia Mare sunt selectați la lotul regional - 11 ore în urmă
Programul Poștei Române de sărbători - 11 ore în urmă
Handbal masculin, Liga Zimbrilor. Adrian Petrea nu mai este antrenorul CS Minaur Baia Mare. Secundul Alexandru Sabou devine principal
Conducerea clubului Minaur Baia Mare împreună cu antrenorul principal Adrian Petrea au ajuns la o înțelegere amiabilă privind încheierea raporturilor contractuale dintre părți începând cu data de 1 aprilie. Clubul băimărean îi mulțumește antrenorului Adrian Petrea pentru munca depusă la echipa de handbal masculin și îi dorește mult succes în carieră.
Locul lui Adrian Petrea la echipă va fi luat de fostul antrenor secund, Alexandru Sabou. El va conduce antrenamentele și fi pe bancă începând cu data de 1 aprilie până la finalul acestei ediții de campionat. Sabou va fi pe banca la meciurile din 1 și din 2 aprilie, când Minaur va întâlni CSM Reșița, respectiv CSM Bacău. Mult succes!
Echipa masculină de handbal CS Minaur joacă la foc automat în ultimul interval. A fost dublă cu ciprioții de la Famagusta ratată “la mustață”, iar între cele două jocuri europene a fost un meci de campionat cu Botoșani. Urmează joi și vineri alte două jocuri din Liga Zimbrilor, primul cu CSM Reșița, din etapa 20, iar vineri, al doilea, cu CSM Bacău, restanță din etapa 18. Abia ce vor reveni acasă, jucătorii de la Minaur vor fi nevoiți să-și încarce bateriile pentru următorul turneu, care se va disputa la Cluj-Napoca.
Mereu primul meci este cel mai important. Iar acesta este cel cu Reșița, o echipă care în iarnă anunțase că “pune pușca jos”, dar s-a revenit la sentimente mai bune și echipa a continuat în prima divizie, fără prea multe șanse de salvare însă.
Minaur are ocazia să treacă pe locul 4 după următoarele două meciuri, însă trebuie câștigate amândouă. Cel cu Bacău va fi însă unul extrem de tare, pentru că trupa pregătită de Sandu Iacob a făcut meciuri excelente în ultima vreme și a ieșit din zona retrogradării directe. Apoi, dacă iese bine, pe 6 aprilie avem meci direct pentru locul 4 cu CSM București. Având în vedere distanța mare de puncte între noi și Turda, precum și nenumăratele accidentări în tabăra noastră, e greu de crezut că vom putea trage la podium, însă suntem siguri că se va încerca.
Etapa 20 (Sf. Gheorghe, joi, 1 aprilie)
- Potaissa Turda – CSU Suceava (ora 10.30, Sepsi Arena)
- CSM Reșița – CS Minaur Baia Mare (ora 11.00, sala Kati Szabo)
- CSM Vaslui – Dinamo București (13.15, Sepsi Arena)
- Magnum Botoșani – SCM Politehnica Timișoara (13.45, sala Kati Szabo)
- CSM Bacău – Steaua București (16.00, Sepsi Arena, TVR 2)
- HC Buzău – CSM Făgăraș (16.30, sala Kati Szabo)
- CSM Focșani – Dobrogea Sud Constanța (18.25, Sepsi Arena, TVR 1)
- CSM București va sta
- Vineri, 2 aprilie, de la ora 13.00, va avea loc meciul restanță dintre CS Minaur și CSM Bacău (din etapa 18)
Clasament
- Dinamo București – 52p (505-372) – 18
- Dobrogea Sud – 45p (475-372) – 18
- Potaissa Turda – 44p (542-445) – 18
- CSM București – 36p (509-464) – 18
- Minaur Baia Mare – 34p (399-354) – 17
- Steaua București – 27p (449-427) – 18
- CSM Focșani – 27p (359-367) – 18
- Poli Timișoara – 25p (332-344) – 18
- ACS HC Buzău – 23p (436-435) – 17
- CSM Vaslui – 22p (468-499) – 18
- CSU Suceava – 17p (412-454) – 18
- CSM Bacău – 15p (308-368) – 16
- CSM Făgăraș – 15p (400-464) – 18
- CSM Reșița – 6p (385-483) – 17
- Magnum Botoșani – 1p (278-409) – 17
Etapa 21 (marți, 6 aprilie, Cluj-Napoca): Suceava – Vaslui (10.15); Potaissa – Focșani (13.00); Făgăraș – Bacău (13.00); Steaua – Botoșani (15.45); CS Minaur – CSM București (15.50, TVR 2); Dinamo – Buzău (18.25, TVR 1); Timișoara – Reșița (18.30).
Sursa – csminaur.ro