Prognoza meteo Maramureș – 6 decembrie 2025 - 43 minute în urmă
Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 10 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 11 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 12 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 13 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 13 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 14 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 14 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 15 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 16 ore în urmă
SLI MM semnalează problemele cu care se confruntă salariații din învățământul preuniversitar; „Este momentul ca guvernanții să înțeleagă că trebuie investit în educație!”
O delegație formată din 6 reprezentanți ai Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) s-a întâlnit marți, 19 ianuarie, cu subprefectul Județului Maramureș, Oana Oșanu, pentru a semnala problemele cu care se confruntă salariații din învățământul preuniversitar.
Cu această ocazie sindicaliștii au înmânat o adresă cu problemele identificate pentru a fi transmisă Guvernului României și, implicit, premierului Florin Cîțu.
”SLI MM consideră că este momentul ca guvernanții să înțeleagă că trebuie investit în educație! Dacă nu se va pune capăt subfinanțării permanente a sistemului de învățământ, consecințele vor resimțite de copiii noștri! Este o realitate că pandemia va mai continua o bună perioadă de timp, dar este tot o realitate că, în orice condiții, educarea copiilor, indiferent de vârstă, trebuie și ea să continue, în condiții cât mai apropiate de normalitate! Acest lucru nu se poate realiza decât dacă statul va investi corespunzător în sistemul de educație”, declară prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.
În ultimii ani, procentul din PIB alocat, în România, sistemului național educațional a fost în limita a 3%, incluzând și sumele pentru plata hotărârilor judecătorești, în condițiile în care media procentului din PIB alocat educației de către țările membre ale UE este de aproximativ 5%. De aceea, fundamentarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 este momentul ideal pentru a investi mult mai consistent în educație.
”Statul român, prin puterea executivă și prin cea legislativă, trebuie să aloce resursele financiare necesare sistemului educațional astfel încât să fie garantat fiecărui elev, indiferent de mediul din care provine, accesul la o educație de calitate, inclusiv prin reducerea numărului de elevi dintr-o clasă. România poate să arate, prin proiecția bugetară a anului 2021, că educația este o prioritate și o investiție pe termen lung, ce trebuie realizată înaintea altor investiții ”, arată prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.
Creșterea procentului din PIB alocat educației, prin Legea bugetului de stat pe anul 2021, este imperios necesară astfel încât să fie asigurate fondurile necesare pentru: majorarea costului standard per elev/ preşcolar, majorarea salariilor personalului didactic conform legii, calculul corect al drepturilor de natură salarială, plata tranșelor restante din hotărârile judecătorești, asigurarea dispozitivelor electronice pentru fiecare cadru didactic și elev conform legii.
Printre problemele expuse Instituției Prefectului, pentru a fi transmise reprezentanților Guvernului, s-a aflat și proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar următor, când, în județul Maramureș, ar putea fi cu aproximativ 50 de clase de liceu mai puțin, ceea ce ar duce la dispariția unor clase cu profil unic, la reducerea normelor didactice și la destabilizare pe piața muncii.






