Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 4 ore în urmă
Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 6 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 10 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 10 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 11 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 11 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 13 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 13 ore în urmă
Trei scriitori maramureșeni, incluși în antologia „Memorie culturală vs Amnezie culturală” lansată la FestLit Cluj 2026 - 14 ore în urmă
Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră, intervenție de peste 14 ore pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din munți - 14 ore în urmă
Percheziții domiciliare în Breb și Bârsana: Grupare infracţională specializată în contrabanda cu ţigări, destructurată de poliţiştii de frontieră maramureşeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 19.330 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 222.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
O parte din ţigări, respectiv 6.230 pachete, precum și mai multe autoturisme folosite în activităţi de contrabandă au fost descoperite în urma monitorizării şi efectuării unor percheziţii la domiciliile a cinci cetăţeni români implicaţi în activităţi de contrabandă.
Mod de operare
În urma unor activităţi informativ-operative desfăşurate în perioada iulie-decembrie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeul de Sus, în cooperare cu colegii de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş şi lucrători din cadrul Postului de Poliţie Bârsana, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unei grupări infracţionale ce desfăşura activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări.
În fapt, din actele administrate în cauză, au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea unei grupări infracţionale care acţiona în mod constant pe raza judeţului Maramureş, în scopul introducerii ilegale de ţigarete în România, care erau depozitate în diferite locaţii de pe raza localităţilor Bârsana şi Breb.
În această perioadă au fost desfăşurate mai multe acţiuni în urma cărora au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării aproximativ 4.000 pachete de ţigări de contrabandă, precum şi trei autoturisme folosite în activitatea infracţională.
Perchezițiile
În perioada 8-10 decembrie, au fost desfăşurate cinci percheziţii domiciliare la membrii grupării, în mai multe locaţii de pe raza localităţilor Bârsana şi Breb, fiind aduşi la audieri cinci cetăţeni români.
Până în prezent, în urma percheziţiilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 2.235 pachete cu ţigări, de diferite mărci, precum şi un autoturism şi alte mijloace probatorii.
În cauză, cele cinci persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă şi continuată.
Totodată, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, față de cele cinci persoane fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale.
La activitate au participat 30 de poliţişti de frontieră din cadrul structurilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei cu 10 autospeciale, însoţiţi de doi câini de serviciu şi un lucrător din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Suportul de Specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.















