Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 6 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 7 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 7 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 9 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 9 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 10 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 10 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 12 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 12 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 14 ore în urmă
Ca-n filmele de acțiune: Două minore din Maramureș şi-au înscenat răpirea şi au pus în alertă poliția. Filmul complet al evenimentelor
Caz fabulos în județul Maramureș. Două minore i-au pus pe jar pe polițiști, după ce și-au înscenat… propria răpire. Iată filmul evenimentelor!
Miercuri, 28 octombrie 2020, la ora 13.10, un bărbat a sesizat Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei despre faptul că în jurul orei 12.00, fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost răpită. Conform spuselor bărbatului, aceasta ar fi fost constrânsă să urce într-o maşină de culoare neagră, care a plecat în direcţia localităţii Bogdan Vodă.
După alte 10 minute, respectiv la ora 13.20, o reprezentantă a unui Centru de Primiri Regim Urgenţă din judeţ a sesizat Poliţia despre faptul că o minoră de 13 ani, instituţionalizată, a plecat fără acordul unităţii. Mai mult, minora de 14 ani a transmis mesaje telefonice mamei sale, precizând că a fost răpită, că nu poate vorbi şi că din câte a observat autoturismul în care se află se îndreptă spre Cluj. Gravitatea situaţiei şi riscurile la care puteau fi expuse cele două minore au impus luarea unor măsuri urgente, au relatat polițiștii maramureșeni.
De îndată s-a constituit echipă complexă de cercetare şi căutare, a fost întocmit dosar penal, iar pentru soluţionarea cauzei în timp cât mai scurt au fost mobilizate mai multe forţe şi mijloace din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Borşa, din Vişeu de Sus, Dragomireşti, Săliştea de Sus şi din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bogdan Vodă. De la primirea apelurilor, pentru toţi cei implicaţi a început o luptă contra cronometru, toate activităţile fiind coordonate de conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş, cu sprijinul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
„Verificările efectuate ulterior de poliţişti au relevat faptul că cele două minore au plecat cu acelaşi autoturism, existând posibilitatea ca ele să se fi înţeles în prealabil cu privire la plecare. Investigațiile au continuat, iar cele două minore au fost depistate la câteva ore, nevătămate, într-o zonă retrasă, de pe raza oraşului Borşa. Pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care acestea au plecat, minorele au fost conduse la sediul Poliției Sighetu Marmației. Astfel, poliţiştii au stabilit că la cererea lor cele două fete s-au înţeles în timpul zilei să se deplaseze pe raza oraşului Borşa şi au fost aşteptate de către un tânăr de 20 de ani, care le-a transportat cu autoturismul până la bunica uneia dintre ele”, a relatat Romeo Tămășan, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Întrucât ştiau că sunt căutate de poliţie, acestea s-au dus într-o zonă retrasă, în care au fost găsite. Pe toată perioada plecării, cele două minore nu au fost victimele vreunei infracţiuni, au mai arătat reprezentanții IPJ Maramureș, la încheierea misiunii.
„Activităţile pe care le desfăşoară poliţiştii într-un caz de răpire sunt complexe şi presupun gestionarea unor situaţii şi derularea unor activităţi investigative pe toate palierele, precum verificări în teren, exploatarea informaţiilor obţinute, identificarea, localizarea și coordonarea forţelor participante. Ţineţi cont de faptul că în timp ce poliţiştii intervin la asemenea cazuri, cineva are nevoie în realitate de ajutorul forţelor de ordine!”, au conchis reprezentanții IPJ Maramureș.
DirectMM.ro















