Rezultat analize: Mistrețul „executat” pe Valea Chiuzbăii nu avea pestă porcină africană
Urmări în cazul mistrețului găsit mort pe Valea Chiuzbăii în urmă cu o săptămână. Conform rezultatelor de laborator obținute în urma recoltării de probe, acesta nu avea pestă porcină africană (PPA), așadar nu vorbim despre un focar în acest sens.
Când un mistreț e găsit mort, procedura prevede automat testarea pentru a se stabili dacă era infectat sau nu cu această boală. Rezultatul analizelor DSVSA Maramureș au indicat că animalul nu avea infectat, astfel că a fost îngropat pe fondul de vânătoare, conform procedurii.
Totuși, trebuie spus faptul că, în acest moment, continuă ancheta derulată de polițiștii maramureșeni pentru a fi găsite persoanele care au împușcat mistrețul. Cel mai probabil a fost împușcat în altă zonă, însă, acesta s-a târât până în zona turistică. Cercetările se desfășoară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.
C.Ț.
Citește și














