Share
Minaur: Prezentare neoficială a lotului echipei de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare

Minaur: Prezentare neoficială a lotului echipei de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare

Încet, încet, chiar și fără informări oficiale, DirectMM e în măsură să vă prezinte lotul echipei de handbal feminin a CS Minaur, lot cu care va aborda sezonul 2020-2021 al Ligii Florilor și al Europa League.

Informațiile vin din surse diverse, de la anunțuri oficiale ale altor cluburi, publicații din străinătate, site-uri de specialitate sau oameni apropiați de fenomen care ne-au furnizat anonim aceste informații.

Pleacă 11 jucătoare

Începem cu cele 11 jucătoare care au părăsit sau vor părăsi clubul și destinația lor în viitor, acolo unde se cunoaște, nu fără a remarca întâi penibilul unei situații în cazul jucătoarei Roxana Szölösi.  Acesteia i s-au transmis urări de ziua ei de naștere pe pagina de facebook a CS Minaur Baia Mare, în condițiile în care se știa că aceasta nu mai este jucătoarea clubului. De apreciat faptul că a fost felicitată. Nu aceasta este problema. E de neînțeles de ce este prezentată ca și jucătoare a clubului din moment ce se știa că i-a fost reziliat contractul. iată deci sportivele care nu mai aparțin de CS Minaur:

 

Sylwia Lisewska – Măgura Cisnădie

Paulina Masna – U Cluj

Marija Shteriova – Gloria Buzău

Oana Cîrstea – Gloria Buzău

Larisa Tămaș – CSM Slatina (după ce au eșuat negocierile cu un club din Ungaria)

Ana Maria Măzăreanu – Gloria Bistrița

Camelia Hotea – retrasă

Roxana Szolosi – posibil retragere

Oana Bondar – posibil retragere

Mădălina Conache

Ana Ivanenko

 

Transferuri de top din toate zările

În ceea ce privește sosirile, DirectMM v-a informat constant, în măsura în care am avut acces la informații, despre intențiile și reușitele clubului în materie de transferuri. Cu ajutorul colegilor din presa centrală și cu aportul cluburilor de origine al jucătoarelor am completat imaginea aproape totală a unui puzzle care arată foarte bine și e din „material” de primă calitate. Dar, cu siguranță că și costă pe măsură.

Față de numele deja anunțate de DirectMM, în ultimele zile au mai apărut noutăți pe posturile care până acum păreau descoperite. Este vorba despre interul dreapta Jelena Lavko (Serbia), adusă și ea împreună cu Jovana Kovačević de la formația maghiară Erd NK, care a renunțat recent la toate jucătoarele străine.  Apoi mai apare pe listă și pivotul Angela Cioca, o româncă mai puțin cunoscută, care a plecat în Germania încă din vremea junioratului. Tot la pivoți se vehiculează numele suedezei Linn Blohm, însă în cazul ei se pare că încă nu s-au semnat acte, ea mai având un an de contract în Danemarca.

Despre interesul băimărenilor față de Cristina Laslo se știa încă din iarnă, dar la fel se știa că CSM București i-a făcut o ofertă mai bună. Se pare că în cele din urmă a ales Minaur. La fel am anunțat și o posibilă venire a Biancăi Bazaliu, al cărei prieten joacă la Știința Explorări, însă ea a avut o oferă bună și de la Dunărea Brăila. Împreună cu Eliza Buceschi, toate trei fac parte din lotul Coronei Brașov, iar pentru a obține semnătura lor se așteaptă încă o decizie a ANAD, referitoare la cazul de dopaj binecunoscut.

Iată deci care este lotul, cu o certitudine de peste 90%, cu care CS Minaur va aborda noul sezon din Liga Florilor și din Europa League.

Portari: Cristina Enache, Filippa Idéhn (Suedia), Cristina Ciaușescu (încă în recuperare după două operații);

Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu, Asuka Fujita (Brazilia), Oana Borș;

Interi Dreapta: Helena Ryšánková, Jelena Lavko (Serbia);

Coordonatori: Andreea Popa, Eliza Buceschi și Cristina Laslo (incerte);

Interi stânga: Jovana Kovačević (Serbia), Mikaela Massing (Suedia) Anca Polocoșer, Bianca Bazaliu (incertă).

Extreme stânga: Ana Maria Tănăsie, Larissa Araújo (Brazilia), Eva Kerekes, Petruța Argyelan;

Pivoți: Yaroslava Burlachenko, Angela Cioca, Linn Blohmm (incertă);

 

Rafael HEKMAN

Foto: handballerd.hu/ Jelena Lavko


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Roxi e mai ok fata de Eliza. Cel puțin.daca ne amintim cele 7 ratări de la 7m.Este experimentata și echilibrata. Respect pt fata lui tata dar e valabila la anul.

    Răspunde

Lasă un comentariu