„Tradiții ucrainene – comuna Bistra”, eveniment dedicat promovării și păstrării tradițiilor, culturii și identității ucrainene - 11 minute în urmă
Dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor în Baia Mare, din 17 august. Intervențiile se fac pe timpul nopții - 11 minute în urmă
Biserica de lemn monument istoric din Săcălășeni se pregătește de hram - 49 minute în urmă
Urmează două zile de muzică folk la Sighetu Marmației; Cine sunt concurenții admiși la Festivalul Național-Concurs „Floare de colț” - 1 oră în urmă
PS Părinte Iustin a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului la Parohia Ortodoxă Ulmeni - 1 oră în urmă
Aproape 10 milioane de euro investiții private și 75 de locuri de muncă în parcurile de la Târgu Lăpuș și Fărcașa - 1 oră în urmă
David Popovici, din nou spectaculos: și-a coborât propriul record al Campionatelor Europene la 100 m liber - 3 ore în urmă
12 august, Ziua Internațională a Tineretului - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 12 august 2026 - 4 ore în urmă
Mâine, 12 august, o zi rară pe cerul Maramureșului. Ce vom putea vedea - 15 ore în urmă
Minaur face al doilea egal pe teren propriu în Liga Florilor (GALERIE FOTO)
Pentru a realiza obiectivul propus, de clasare pe primele 4 locuri în Liga Florilor, CS Minaur avea nevoie de o victorie în disputa de sâmbătă cu Corona Brașov. Partida, care putea fi un nou episod al duelului tată-fiică în familia Buceschi, s-a încheiat la egalitate, după ce ambele echipe au avut de-a lungul jocului avantajul necesar pentru a câștiga.
CS Minaur Mare – CSM Corona Brașov 27-27 (12-15)
Duelul indirect dintre Costică și Eliza Buceschi a fost redus la doar câteva minute de antrenorul brașovean Ion Crăciun, care nu a introdus-o aproape deloc în joc pe internaționala de origine băimăreană. Dincolo de rezultatul final, trebuie să remarcăm revenirea spectaculoasă de formă a Sylviei Lisewska, care după ce a fost cvasiabsentă în prima parte a acestui campionat a marcat 10 goluri și a avut contribuții decisive în momente cheie ale partidei. Am revăzut-o și pe Rysankova în teren, dar pentru puțin timp, titulara de drept de până acum pe postul de inter dreapta, Paulina Masna făcând și ea un joc bun.
Prima repriză a fost dominată de la un capăt la altul de oaspete, Minaur reușind primul gol prin Shteriova abia în minutul 7, când scorul era deja 0-3. Chiar dacă au egalat la 5 și s-au menținut în plasa brașovencelor până prin minutul 20, băimărencele nu au condus nici măcar o dată. Echilibrul primei părți s-a rupt prin minutul 20, când Corona s-a desprins la 8-13, cu 4 goluri consecutive. Costică Buceschi a riscat din nou pe final de repriză, jucând un 7 contra 6, care însă nu a dat roade, fetele noastre dând mingea la intercepție în două rânduri.
În primele 10 minute ale părții secunde Baia Mare s-a apropiat și a egalat la 18, și cu aportul Cristinei Enache introdusă în poartă după pauză. Abia după 48 de minute de joc Minaur a reușit pentru prima dată să preia conducerea (22-21, min 46). În minutul 54 am condus chiar cu 2 goluri, însă elevele lui Buceschi nu au fost suficient de lucide pentru a păstra avantajul. Partida s-a încheiat cu suspans maxim, la 27-27 brașovencele având ultimul atac. Minaur s-a apărat bine, Enache evidențiindu-se din nou, și a luat un punct din această confruntare, punct care pentru moment o menține pe locul 5, cel puțin până la finalul partidei dintre Dunărea Brăila și Gloria Bistrița.
CS Minaur Baia Mare: portari – Ana Maria Măzăreanu (3 intervenții), Cristina Enache (9 intervenții); jucătoare – Sylwia Lisewska 10/17 (4 din 7m), Marija Shteriova 5/7, Paulina Masna 4/8, Yaroslava Burlachenko 2/2, Oana Bondar 2/2, Oana Cîrstea 2/2, Mădălina Conache 1/1, Sonia Seraficeanu 1/3, Helena Rysankova 0/1, Roxana Szolosi 0/1, Anca Polocoșer, Camalia Hotea, Andreea Popa, Larisa Tămaș. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.
Rafael HEKMAN
















