Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 9 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 10 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 11 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 12 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 12 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 15 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 15 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 16 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 17 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 17 ore în urmă
Patricia Moldovan, adolescenta care poartă tradiția în suflet
În vârstă de 17 ani, Patricia Moldovan este o adolescentă care iubește tradiția maramureșeană, dându-i glas prin propria sa voce minunată. Patricia este elevă la Colegiul de Arte din Baia Mare, unde studiază, la nivel intensiv, muzica populară.
„Tradiția o pot descrie ca pe un lucru foarte important în viața fiecărui om, pentru că trebuie să știm de unde am pornit, unde ne sunt rădăcinile și ce ar trebui să facem în viață, pentru că străbunii noștri au fost niște oameni foarte înțelepți care mereu au știut ce trebuie să facă și au făcut numai lucruri bune prin credință și tradiție. Consider că este foarte important ca și noi să avem aceste valori importante, tradiționale și culturale, pe care să le dăm mai departe generațiilor următoare.”, a spus tânăra.
Această frumoasă călătorie a Patriciei în lumea tradiției a început când era mică, odată cu înscrierea la cursurile de dans popular, la Palatul Copiilor din Baia Mare. La recomandarea profesorilor, dar și a părinților, Patricia s-a înscris și la cursurile de canto popular, avându-l profesor pe Marcel Bot, care a învățat-o bazele muzicii folclorice.
Tânăra a continuat lecțiile de canto în cadrul Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare, sub îndrumarea îndrăgitei interprete Diana Cârlig, pe care o admiră pentru calitățile vocale inegalabile și stilul autentic.

„Mi-a plăcut foarte mult să fac canto, din prima, deși am început să plâng la prima oră de canto, dar pe parcurs mi-am dat seama că îmi place foarte mult și asta e ceea ce vreau să fac și pe viitor. De asta am ales să studiez la Colegiul de Arte, unde am și intrat.”, a povestit Patricia.
Vara aceasta, Patricia a participat alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” la Festivalul Internațional „Folkart” din Slovenia, unde a reprezentat cu mândrie Maramureșul.
„Colaborez de câțiva ani cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”. Ei sunt la sufletul meu și le mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-o oferă. Am cântat acompaniată de orchestra Ansamblului „Transilvania”, care îmi este foarte dragă, în deschiderea momentelor de dans ale Ansamblului „Coconii Maramureșului”.”, a precizat tânăra.

De-a lungul timpului, adolescenta a colaborat cu diverse formații, alături de care a cântat la numeroase evenimente, unde s-a bucurat de admirația și aprecierile celor prezenți. Tânăra aspiră ca pe viitor să profeseze în acest domeniu și să încânte cât mai multă lume cu talentul său.

Larisa Viragh














