Folclor, folk și literatură, reunite într-un eveniment cultural la Moisei
Permalink

Folclor, folk și literatură, reunite într-un eveniment cultural la Moisei

Comuna Moisei va găzdui, sâmbătă, 18 iulie 2026, cea de-a doua ediție a evenimentului „Jurnalul…

Mai mult →

Muzeul de Artă din Baia Mare a găzduit o întâlnire a membrilor Uniunii Scriitorilor
Permalink

Muzeul de Artă din Baia Mare a găzduit o întâlnire a membrilor Uniunii Scriitorilor

Există locuri în care arta vorbește prin culoare și lumină, iar altele în care prinde…

Mai mult →

Festival internațional de literatură, artă și tradiții la Târgu Lăpuș
Permalink

Festival internațional de literatură, artă și tradiții la Târgu Lăpuș

Târgu Lăpuș va găzdui, în perioada 27–29 iunie 2026, cea de-a VI-a ediție a Festivalului…

Mai mult →

O nouă întâlnire a Clubului de Poezie va avea loc săptămâna aceasta, la Cărturești Baia Mare
Permalink

O nouă întâlnire a Clubului de Poezie va avea loc săptămâna aceasta, la Cărturești Baia Mare

După succesul pimei întâlniri din cadrul Clubului de Poezie desfășurat în luna martie, librăria Cărturești…

Mai mult →

Activitate literară dedicată elevilor Școlii Gimnaziale Satulung, alături de Cenaclul Scriitorilor din Maramureș
Permalink

Activitate literară dedicată elevilor Școlii Gimnaziale Satulung, alături de Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

În cadrul programului „Săptămâna Verde”, Cenaclul Scriitorilor din Maramureș a organizat miercuri, 1 aprilie, o…

Mai mult →

Cititorii față în față cu scriitorii maramureșeni
Permalink

Cititorii față în față cu scriitorii maramureșeni

De la o săptămână la alta, biblioteca băimăreană este gazda diferitelor evenimente culturale ale urbei…

Mai mult →

Membrii Cenaclului Scriitorilor din Maramureș și-au dat prima întâlnire din acest an
Permalink

Membrii Cenaclului Scriitorilor din Maramureș și-au dat prima întâlnire din acest an

Și unde să se întâlnească, dacă nu în primitoarea Bibliotecă Județeană „Petre Dulfu”, care își…

Mai mult →