Un agent de poliție a prevenit un incendiu devastator
Într-o acțiune exemplară de intervenție, un agent de poliție aflat în patrulare rutieră pe DN1C (Maramureș) a salvat o pădure de la izbucnirea unui incendiu. Flăcările au apărut la marginea fondului forestier, iar polițistul, observând imediat pericolul, a oprit mașina, a scos extinctorul din autospecială și a stins rapid focul. Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș, acțiunea promptă „a împiedicat propagarea incendiului, evitând astfel un dezastru de proporții”.
Persoana care a provocat incendiul a fost identificată rapid, iar ancheta a fost preluată de organele competente. „Se vor dispune toate măsurile legale necesare”, precizează polițiștii maramureșeni.
IPJ Maramureș subliniază importanța vigilenței și a echipamentului de intervenție chiar și în timpul unor misiuni rutiniere: „Fiecare agent este instruit să reacționeze rapid în caz de pericol, iar exemplul colegului nostru evidențiază profesionalismul și devotamentul în slujba comunității.”
Vasile Petrovan














