Cinci nominalizări pentru „Tricolorul lunii aprilie” - 40 minute în urmă
2 mai, Ziua Tineretului din România - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 2 mai 2026 - 2 ore în urmă
Pe 5 iunie: Trupa Fără Zahăr aduce muzica live și umorul pe scena Casei de Cultură din Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
Rânduiala Transcendenței (foileton 2) - 13 ore în urmă
Performanță remarcabilă: Tenismena Raluka Matei, vicecampioană națională la dublu U14 - 13 ore în urmă
Jucător de la Academia de fotbal Minerul Baia Mare, convocat la o nouă acțiune de selecție a naționalei U15 - 13 ore în urmă
Elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” Baia Mare au descoperit tainele războiului de țesut, la Centrul CASPEV - 13 ore în urmă
Fenomen astronomic discret în această seară, Luna Plină se află aproape de apogeu - 14 ore în urmă
MAE: Atenționare de călătorie în Marea Britanie – a crescut nivelul de alertă pentru atacuri teroriste - 14 ore în urmă
Tiberiu Ușeriu a stabilit un ultrarecord la ultramaratonul arctic: trei victorii consecutive
În noaptea de joi spre vineri, la 1.20 ora României (16.20 ora locală) bistrițeanul Tiberiu Ușeriu a trecut primul linia de sosire a ultramaratonului 6633 Arctic Ultra, desfășurat anul acesta pentru a zecea oară în nordul Canadei, în condiții meteo extreme, la temperaturi în medie sub minus 30-35 ͦ C.
Ușeriu stabilește astfel un record pe care e greu de crezut că îl va doborî degrabă cineva: câștigarea de trei ori consecutiv a celui mai dur ultramaraton de pe planetă. Tibi era deja deținător al recordului cu doar două victorii consecutive.
Ultramaratonul de anul acesta a propus o distanță mai mare ca în anii trecuți. Astfel concurenții au avut de parcurs 618 km, cu timp limită de 215 ore (aproximativ 9 zile). La start s-au aliniat 23 de concurenți, printre care și 4 români: Florentina Iofcea, Levente Polgar, Avram Iancu și Tiberiu Ușeriu. Cel mai în vârstă concurent al acestei ediții a avut 67 de ani.
Din păcate, toți ceilalți trei români au abandonat cursa încă în prima ei parte. Tibi a reușit să treacă de momentele deosebit de dificile cauzate de temperaturi ce au ajuns ocazional și la sub minus 40 ͦ C și de zone cu vânt cu viteza de peste 100 km/oră.
Când Tibi Ușeriu trecea linia de sosire din extremitatea nordică a localității Tuktoyaktuk, după 173 de ore, urmăritorii lui mai aveau de parcurs peste 80 de km, ei abia fiind plecați de la ultimul punct de control. Lupta pentru locul doi s-a dat între ultramaratoniștii Paul Deasy și Tiny Ellis. Întreg parcursul lui Tiberiu Ușeriu de-a lungul acestei competiții a fost urmărit îndeaproape pe pagina de facebook a Asociației Tăsuleasa (www.facebook.com/tasuleasasocial), unde pot fi văzute poze, înregistrări video și audio care reflectă duritatea traseului și dârzenia cu care bistrițeanul i-a dat de capăt.
În momentul în care s-a apropiat de linia de sosire, organizatorii l-au întâmpinat cu imnul României. Imediat Tibi a scos drapelul României din bagajul sumar. Cu el fluturând în rafalele de vânt a trecut linia de sosire, în acordurile imnului național. Apoi a declarat: ” Îi mult-mult mai grea (cursa -n.n.) decât ce o fost înainte…, decât ce o fost anul trecut. Dar, na, de asta am venit, să o termin. Cu atât mai mult mă bucur că căștigat-o”. De acasă, apropiații i-au transmis „Felicitări, dragule! Amu, hai acas’!”
Alex FARA
Foto: www.facebook.com/tasuleasasocial si www.facebook.com/6633ArcticUltra











