Share
„Zimbrii” i-au biruit pe „militari” în reeditarea finalei din sezonul trecut (GALERIE FOTO)

„Zimbrii” i-au biruit pe „militari” în reeditarea finalei din sezonul trecut (GALERIE FOTO)

Meci așteptat cu interes pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, gazdele întâlnind Steaua București, în etapa a doua a Super Ligii la rugby, o reeditare a finalei din sezonul trecut. Ca atunci, și de data aceasta băimărenii s-au impus printr-un joc mai puțin spectaculos, însă pragmatic.

CSM Știința Baia Mare – CSA Steaua București 18-15 (9-10)

Prima repriză a fost caracterizată de un întreg șir de erori. Băimărenii au profitat de prima infracțiune și au deschis scorul prin Manole (3-0, min. 3), care a fost și marcatorul meciului, cu 12 puncte. Acesta a transformat o lovitură de pedeapsă de la circa 40 de metri. Vine rândul ”zimbrilor” să greșească, pierd o minge în flancul drept și Steaua culcă la centru, transformând mai apoi (3-7, min 10). Tot Steaua majorează prin Vlaicu, tot din lovitură de pedeapsă, executată de la linia de 22 (3-10). Până la pauză băimărenii își revin și îi determină pe oaspeți să greșească în zonă centrală, Manole transformând de două ori, în minutele 22 și 40 (9-10).

După pauză se menține echilibrul partidei, chiar și în momentele în care cele două echipe primesc cartonașe galbene și eliminări temporare. Steliștii dau emoții suporterilor, desprinzându-se în minutul 45 cu un eseu netransformat (9-16). Intră apoi în scenă Taniela Maravunawasawasa, care fructifică de două ori din flancul stâng loviturile de pedeapsă acordate de central, egalând repede (15-15, min. 58). Manole alimentează tensiunea ratând de la aproximativ 40 de metri, însă se revanșează în minutul 75, când execută perfect lovitura de pedeapsă și aduce victoria ”zimbrilor” (18-15).

Marcatori: Dorin Gigi Manole (4 lovituri de pedeapsă), Taniela Maravunawasawasa (2 lovituri de pedeapsă) / Tangimana Fonovai (1 eseu), Eseria Vueti (1 eseu), Tudor Boldor (1 transformare), Florin Vlaicu (1 lovitură de pedeapsă).

CSM Știința Baia Mare: 15. Dorin Gigi Manole, 14. Taliauli Sikuea, 13. Jason Fareti Tomane, 12. Sione Fakaosilea, 11. David Feliuai, 10. Ratu Taniela Rawaqua Maravunawasawasa, 9. Alexandru Țiglă, 1. Iulian Hartig, 23. Alexandru Oancea, 3. Constantin Pristaviță, 4. Marius Dănilă-cpt, 5. Florian Roșu, 6. Dumani Siphosethu Mtya, 7. Feofaaki Holoia, 8. Cristi Marian Chirică.

Rezerve: 16.Ovidiu Cojocaru, 17.Roberto Edmundo Tejerizo, 18.Revazi Dugladze, 19.Mihai Dico, 20.Sebastian Agapie, 21.Adrian Marian Apostol, 22.Paul Popoaia, 25.Alexandru Alexe

Antrenori: Eugen Apjok, Paul Rusu


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu