Share
”Zimbrii” câștigă la masa verde primul meci al Cupei României

”Zimbrii” câștigă la masa verde primul meci al Cupei României

Primul sport de echipă cu reprezentare băimăreană care intră în scenă în noul sezon este rugbyul. În lunile august și noiembrie se va defășura Cupa României, care din păcate pornește la drum cu vești proaste pentru sportul cu balonul oval. Competiția se va desfășura pe parcursul acestei luni pe 10, 17 și 24 august, cu primele trei etape din tur, și pe 2, 9 și 16 noiembrie cu jocurile din retur. Echipele clasate pe prima poziție din fiecare grupă vor juca pe data de 23 noiembrie finala.

Diriguitorii Federației Române de Rugby au dat publicității programul complet al meciurilor actualei stagiuni. CSM Știința Baia Mare ar fi trebuit să se confrunte sâmbătă, 10 august, de la ora 11.00 cu CS Tomitanii Constanța. Constănțenii se confruntă însă cu probleme financiare și nu vor face deplasarea. Sunt șanse să nu se înscrie nici în campionat. Așa că ”zimbrii” vor juca primul meci al sezonului doar peste o săptămână, în 17 august, în Baia Mare, cu Timișoara Saracens, urmând ca pe 24 să se deplaseze la CS Univeritatea Cluj. Meciul primei etape va fi așadar adjudecat la masa verde cu scorul de 5-0.

O altă echipă, ce nu va juca însă deloc în competiție, este CSM București, care încă așteaptă o decizie referitoare la o posibilă desființare.

Programul Cupei României:

  • Grupa A

Etapa 1 (10 august 2019)
CSM Știința Baia Mare – CS Tomitanii Constanța
CS Universitatea Cluj – Timișoara Saracens

Etapa 2 (17 august 2019)
CSM Știința Baia Mare – Timișoara Saracens
CS Tomitanii Constanța – CS Universitatea Cluj

Etapa 3 (24 august 2019)
CS Universitatea Cluj – CSM Știința Baia Mare
Timișoara Saracens – CS Tomitanii Constanța

Etapa 4 (2 noiembrie 2019)
CS Tomitanii Constanța – CSM Știința Baia Mare
CS Universitatea Cluj – Timișoara Saracens

Etapa 5 (9 noiembrie 2019)
Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare
CS Universitatea Cluj – CS Tomitanii Constanța

Etapa 6 (16 noiembrie 2019) 
 CSM Știința Baia Mare – CS Universitatea Cluj
CS Tomitanii Constanța – Timișoara Saracens

  • Grupa B

Etapa 1 (10 august 2019)
Steaua București – Gloria Buzău
CSM București – Dinamo București

Etapa 2 (17 august 2019)
Gloria Buzău – Dinamo București
Steaua București – CSM București

Etapa 3 (24 august 2019)
CSM București – Gloria Buzău
Dinamo București – Steaua București

Etapa 4 (2 noiembrie 2019)
Gloria Buzău – Steaua București
Dinamo București – CSM București

Etapa 5 (9 noiembrie 2019)
Dinamo București – Gloria Buzău
CSM București – Steaua București

Etapa 6 (16 noiembrie 2019)
Gloria Buzău – CSM București
Steaua București – Dinamo București

Finala Cupei României ediția 2019-2020: 23 noiembrie 2019.

Rafael HEKMAN

Foto: facebook CSM Știința


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu