Share
Zimbrii băimăreni au început bine sezonul, chiar dacă mai târziu cu o repriză!

Zimbrii băimăreni au început bine sezonul, chiar dacă mai târziu cu o repriză!

40 de ani și restul zile au trecut de la primul meci susținut de zimbri pe prima scenă a rugby-ului românesc. Pe 27 august 1978, partida  Racemin Baia Mare – Steaua București: 13-15 (13-12)  a constituit temelia pentru viitoarele performanțe. După mai bine de patru decenii –  după  453 de victorii, 26 de egaluri și 280 de eșecuri și un punctaveraj de 16.323 de puncte marcate la 4.763 primite –  rugbiștii băimăreni au ajuns la partida cu numărul 760, cea care deschide noul sezon. Au întâlnit acasă pe nou promovata ACS Tomitanii Constanța – antrenată de George Sava – pe care au mai întâlnit-o  o singură dată, în sferturilor Cupei Regelui, în care ai noștri s-au impus,  în deplasare 5-67 (0-41).  Cu alte cuvinte, debutul în Superligă se anunța ca unul facil.

CSM Știința – ACS Tomitanii Constanța: 52-11 (14-6)

Ne  facem greu începutul de meci, după ce Chirică ia galben, iar oaspeții profită și se duc la 0-6, prin două lovituri de pedeapsă, transformate de Dumitru. De aici lucrurile intră în normal și gazdele înscriu înscriu pânăla pauză un eseu de penalitate (7-6), urmat de eseu înscris de Roșu și transformat de Bucur ( 14-6).  Dar și așa, prima repreiză a fost una modestă, de parcă zimbrii băimăreni ar fi început campionatul cu 40 de minute mai târziu.

Repriza a doua începe cu cartonaș galben pentru oaspeți și desprindere clară pentru gazde: Sikuea (3 eseuri, 2 transformate), Botezatu (netransformat), Fakaosilea și Apostol (toate transformate). Pe final, tomitanii înscriu eseul de onoare (netransformat) prin Zaharia și stabilesc scorulfinal: 52-11.

CSM Știința: Silviu Suciu, Alexandru Colev, Waisea Nailago – Florian Roșu, Marius Dănilă – Feofaaki Holoia, Alexandru Alexe, Cristi Chirică – Alexandru Țiglă, Taniela Maravunawasawasa – Taliauli Sikuea, Sione Fakaosilea, Alexandru Bucur, Mihai Lămboiu – Ionuț Botezatu ● rezerve: Ovidiu Cojocaru, Mihai Dico, Domițian Mureșan, Andrei Iurea, Sean Morrell, Bidzina Șamkaradze, Adrian Apostol, Ionuț Balaban ●antrenori: Mario Alejandro Canale, Paul Rusu.

Etapa viitoare (15 septembrie)  CSM Știința va întâlni în deplasare pe Timișoara  Saracens.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu