Un egal mai desparte România de semifinalele campionatului european de handbal
Dușul rece al înfrângerii cu Olanda nu ne-a făcut mai ușor meciul cu Spania, care a condus la pauză cu 12-10 și a făcut-o până în minutul 41, când am egalat la 15, deși eram cu o jucătoare eliminată. A fost momentul de cotitură al partidei, reușind apoi să preluăm conducerea, pe care nu am mai cedat-o până la final: 27-25.
Pentru al patrulea meci (din cele cinci jucate în Franța), jucătoarea partidei a fost o româncă: e vorba de Crina Pintea. Mâine, în partida cu Ungaria avem nevoie de un egal pentru a accede în semifinale.













