Share
Știința Explorări aniversează 25 de ani de la cucerirea titlului național la volei

Știința Explorări aniversează 25 de ani de la cucerirea titlului național la volei

În urmă cu 25 de ani Știința Explorări cucerea primul și singurul titlu de campioană naționalăla volei din istoria ei de 49 de ani. Era totodată și primul titlul cucerit de o echipă din provincie, după 44 de ani de supremație a echipelor din București. Pe atunci clubul se numea Universitatea Explorări. Performanța de atunci va fi aniversată sâmbătă, 19 mai, printr-o întâlnire de suflet ce va reuni foștii conducători, antrenori și jucători care au contribuit la cucerirea titlului național în 1993.

Din echipa „U” Explorări Baia Mare, care câștiga ediţia 1992-1993, făceau parte Adrian Moroianu, Marius Botea, Stelian Grozav, Oliver Alexa, Arian Korca, Sorin Pop, Tamaş Hall, Vasile Petrețchi, Florin Crăciun, Virgil Onac, Claudiu Podar și Sorin Pușcaș, avându-i ca antrenor principal pe Mircea Spătăcean și antrenor secund-jucător pe Adrian Arbuzov.

De la întâlnirea de sâmbătă vor lipsi doar foștii jucători care sunt stabiliți la ora actuală în străinătate: Crăciun (Canada), Korca (Albania), Podar și Onac (Spania), Hall (Ungaria).

Vor fi prezenți, în schimb, foști conducători care au contribuit de-a lungul anilor la succesele clubului băimărean: Cornel Grama, Alexandru Lazăr, Dinu Pascu, Vasile Trif, dar și fostul medic al echipei, Ioan Roman.

Mircea Spătăcean, antrenorul de atunci al „universitarilor” a declarat: „Va fi o întâlnire de suflet pe care ne-am dorit-o foarte mult și pe care o așteptăm cu mare bucurie. Noi, cei care am contribuit la această performanță, am ținut în permanență legătura și am rămas în relații foarte bune. Sunt convins că va fi o întâlnire reușită. Aș vrea, totodată, ca această întâlnire să constituie un punct de pornire în demararea unei acțiuni pentru atragerea unor noi simpatizanți ai echipei pe care o iubim. Intenționăm să înființăm și un fan-club care să sprijine această echipă prin diverse mijloace, pentru ca Știința Explorări să redevină o forță a voleiului românesc”.

Alex FARA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu