Share
SNOOKER. Premii de 3.000 euro și jucători de top mondial în Baia Mare, la Cupa ”Golden Q”

SNOOKER. Premii de 3.000 euro și jucători de top mondial în Baia Mare, la Cupa ”Golden Q”

Lorin Druță, campionul local la snooker, alături de clubul Mr. Biliard (unde se dispută competiția), organizează cea de a doua ediții a Cupei „Golden Q” la snooker. Evenimentul  – care a debutat ieri și se încheie în 15 iulie –  a trezit un interes deosebit în rândul jucătorilor amatori din țară, dar și din străinătate. Organizatorii au reușit să aducă la această ediție o serie impresionantă de jucători profesioniști din circuitul „Main Tour”. Este vorba despre Luca Brecel, Mark Davis, Tom Ford și Michael Georgiou.

Pe tabloul principal sunt înscriși 32 de jucători. 16 locuri sunt rezervate exclusiv participanților din România, celelalte find ocupate de jucători din alte țări europene ca Anglia, Austria, Germania, Belgia și Ungaria. Dat fiind numărul mare de solicitanți, s-a organizat și un turneu preliminar de calificare pe tabloul principal, turneu în urma căruia câștigătorii dobândesc  dreptul de a participa pe tabloul principal din postura de amatori. Participanții sunt împărțiți în 8 grupe de câte 4 jucători, care vor juca fiecare cu fiecare în sistem „cel mai bun din 3 frame-uri”. Primii doi clasați din fiecare grupă acced în faza optimilor, unde se va juca în sistem „cel mai bun din 5”, la fel ca și în sferturi. Mai departe, în semifinale, se va trece la „cel mai bun din 7”, apoi în finală „cel mai bun din 9”.

Pentru această ediție organizatorii au adus alături de cele 3 mese standard deja existente și o masă profesională de snooker, în jurul căreia au amenajat și tribune, astfel încât iubitorii acestui sport să poată savura spectacolul în condiții cât mai bune.

Competiția este dotată și cu premii în valoare de 3.000 de euro, împărțiți astfel: Locul I – 1.000 euro; locul II – 500 euro; locul III și IV  – 250 euro: locurile -V-VII 125 euro;  cel mai mare break  –  200 euro.

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


3 Comentarii în această postare

  1. Nu era rau sa precizati si locul de desfasurare….

    Răspunde

Lasă un comentariu