Ionela Lavinia Semeniuc din Crasna Vișeului a cucerit premii importante la Festivalul-Concurs Național „Ritmuri de Vacanță” - 2 ore în urmă
Revolution District – începutul unui viitor construit cu grijă - 2 ore în urmă
Sărbătoare la „Sfânta Maria” din Baia Mare. 25 de ani de la sfințirea bisericii - 3 ore în urmă
30 de copii din Ucraina petrec o săptămână în Maramureș, departe de alarme și bombardamente - 3 ore în urmă
O noapte cu hiturile Boney M. și Ottawan, la Izvoare Resort - 5 ore în urmă
Ștefania Uță, campioană mondială! Aur pentru România într-o finală superbă - 7 ore în urmă
Parohia Ortodoxă Română Vișeu – Valea Râului a organizat tradiționala procesiune în cinstea Maicii Domnului - 8 ore în urmă
„Mașina Timpului”: O nouă tabără încheiată cu succes la Merișor - 9 ore în urmă
În 15-16 august: La Ieud va avea loc „Întâlnirea cu Fiii Satului” - 9 ore în urmă
Ziua Națională a Maramureșului: Acces gratuit la Muzeul de Artă din Baia Mare în 15 august - 9 ore în urmă
Reunire a lotului CS Minaur cu un loc gol pe banca tehnică: cel al antrenorului principal
Lotul CS Minaur s-a reunit ieri la Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare spre a începe pregătirile pentru noul sezon competițional. La primul antrenament al echipei din Liga 3 au fost prezenți jucători câtă frunză, câtă iarbă, 29 la număr, atât componenți ai lotului din sezonul trecut, cât și jucători aflați în probe sau care provin de la Academia de Fotbal Minerul.
Mulți prezenți; rămâne de văzut câți vor fi aleși să și rămână. Asta și în contextul în care zilele trecute clubul a anunțat că s-a despărțit de nouă jucători, aproape o întreagă echipă.
În ceea ce privește antrenorul principal, situația rămâne, deocamdată, cețoasă, după ce Constantin Schumacher a plecat într-ale lui, întrucât nu i-a ieșit pasiența cu promovarea. ”Sesiunea de antrenament (de ieri – n.r.) a fost condusă de Romulus Buia, Ciprian Duruș și Vasile Șleam, cei care vor superviza antrenamentele în perioada următoare, până la numirea oficială a noului antrenor principal”, precizează clubul pe pagina de Facebook.
În sezonul trecut din Liga 3 pe la cârma echipei s-au perindat, în ordine, Francisc Dican, Romulus Buia (interimar), Marius Popescu și Constantin Schumacher. Câți antrenori, oare, va bifa CS Minaur în sezonul 2025-2026, se încumetă cineva la vreun pronostic? 🙂
Tiberiu Sabo
Sursa foto: CS Minaur
Citește și
Maramureșul, reprezentat de două cluburi în clasamentul FRF al academiilor de copii și juniori














