Share
Patru băimăreni la startul marii finale a Campionatului Național de Drift (GALERIE FOTO)

Patru băimăreni la startul marii finale a Campionatului Național de Drift (GALERIE FOTO)

Weekend-ul acesta Baia Mare găzduiește cel mai important eveniment al driftului românesc: a 6-a și, totodată, ultima etapă a Campionatului Național de Drift,  cea care va decide numele campionului național din 2018. Competiția se desfășoară pe un circuit stradal situat în zona Bulevardului Independenței și în „bucla” din fața Centrului Universitar Nord. O competiție asemănătoare a fost găzduită de Baia Mare și în 2014.

Cele mai mari premii din istoria competiției

Și-au anunțat prezența la start 40 de competitori din toată Europa, printre aceștia numărându-se și nume de prestigiu, precum cele ale slovacului Marko Zakouril (câștigător al concursului King of Europe 2018), Dmitryi Illuk (multiplu campion al Ucrainei), Robi Nagy (campion al Ungariei) și Norbert Kovacik (campion european la drift pe traseu montan).

Din România și-au anunțat prezența la start campionul en-titre Călin Ciortan (liderul campionatului), Iulian Jumuga, Traian Buşe (primul campion naţional din istoria României), Sorin Ene (campion 2015), Răzvan Frăţianu (campion 2011) şi Istvan Szabo (campion 2014). Aceștia vor concura pentru cele mai mari premii din istoria acestui sport, locul I fiind recompensat cu 5.000 euro, locul 2 cu 3.000 euro si locul 3 cu 2.000 euro.

300 CP struniți de o adolescentă de 15 ani

Surpriza rezervată băimărenilor este înscrierea în competiție a 4 sportivi reprezentând recent înființata secție de automobilism din cadrul CS Minaur. În fruntea listei se află tânăra adolescentă Natalia Iocsak (15 ani), care va concura la clasa SemiPRO, pe un automobil BMW E36, 4.4 V8 (300CP). Alături de ea participă și antrenorul ei, Alexandru Daniel Ciulea, la categoria PRO, pe un automobil Nissan SkyLine R33 (650 CP), dar și Andrei Furtea (SemiPRO, Nissan 350Z, 360 CP) și Rareș Gârda (PRO, Nissan SkyLine R33, 650 CP).

Show-ul începe încă de vineri, cu accesul în paddock, înscrierile și verificările tehnice, urmând ca întreaga zi de sâmbătă, de la ora 10.00, să fie dedicată antrenamentelor și sesiunilor de calificări. Marile bătălii au loc duminică, începând cu ora 12.30, punctele culminante fiind finalele la clasa PRO (13.30-16.30) și SemiPRO (16.30-18.00).

Băimărenii sunt atenționați că zona în care se desfășoară concursul va fi închisă pe toată durata weekendului.

Iată mai jos  programul exact și traseul de concurs:

Rafael HEKMAN

 

Lasă un comentariu