Festivalul Național Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț” revine la Sighetu Marmației în 15-16 august - 3 ore în urmă
Au început înscrierile la masteratul de Etnoturism din Baia Mare; Candidații se pot înscrie până pe 27 iulie - 4 ore în urmă
Urs semnalat în Săliștea de Sus - 4 ore în urmă
Expoziția de pictură „Între semn și culoare”, semnată de Ileana Ioana Moldovan, se vernisează la Muzeul Satului Baia Mare - 6 ore în urmă
Zi de poveste la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au creat brățări și coliere croșetate - 7 ore în urmă
„Lupul Daco Spartan” revine la Breb: Ultimele locuri disponibile pentru aventura cu obstacole dedicată întregii familii - 7 ore în urmă
Floarea de colț a înflorit în Parcul Național Munții Rodnei - 7 ore în urmă
Lucacista Ariana Brăilescu, premiată la Concursul Național de Comunicări Științifice ale Elevilor de Liceu la Geografie - 7 ore în urmă
O minune născută în Maramureș: Părintele Irineu Bârle și fiul său de suflet, Moise, primul avocat african din județ - 9 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin cu prilejul aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României - 9 ore în urmă
O zi plină de energie la Târgu Lăpuș: 3 evenimente sportive s-au desfășurat cu succes
Orașul Târgu Lăpuș a vibrat de energie sportivă duminică, 14 decembrie, în cadrul celor 3 evenimente desfășurate: Cupa Crăciunului la tenis de masă, December Run 2025 – Ediția a VIII-a și Concursul de înot „Moș Nicolae la bazin” – Ediția I.
Competiția de tenis de masă „Cupa Crăciunului”, destinată iubitorilor acestui sport din Țara Lăpușului, s-a derulat la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, fiind organizată de către unitatea de învățământ în parteneriat cu Primăria orașului Târgu Lăpuș. În cadrul competiției au participat 15 sportivi, într-o atmosferă amicală și dinamică.
December Run 2025 – Ediția a VIII-a˙a reunit, pe pista de atletism, aproape 100 de sportivi din județele Mureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș care au participat la probe de cross-country, pe distanțe adaptate categoriilor:
- Grădiniță – Clasa 0: 400 m;
- Clasele I–IV: 800 m;
- Clasele V–VIII: 1200 m;
- Clasele IX–XII: 1600 m;
- Localnici: 2000 m.
Au fost acordate și premii constând în cupe, diplome și premii în bani pentru primele trei locuri, dar și medalii și dulciuri pentru toți participanții.
La Bazinul Didactic Târgu Lăpuș s-a desfășurat prima ediție a Concursului de înot „Moș Nicolae la bazin”, unde aproximativ 70 de copii înscriși la cursurile de înot au avut ocazia să ia parte la o competiție prietenoasă care le-a pus în valoare tehnicile învățate. Copiii au fost împărțiți pe grupe, fiecare având de parcurs probe specifice.
La final, cei mici au fost răsplătiți cu cadouri simbolice din partea lui Moș Nicolae. Atmosfera competițională a fost completată și de o tombolă cu premii, spre încântarea participanților.



Larisa Viragh















