Share
Naționala de handbal, în Baia Mare: antrenament deschis și sesiune de autografe și fotografii cu suporterii

Naționala de handbal, în Baia Mare: antrenament deschis și sesiune de autografe și fotografii cu suporterii

Naționala de handbal masculin s-a reunit în Baia Mare în vederea participării la Trofeul Carpați, competiție care se va desfășura în Sala polivalentă „Lascăr Pană”, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie.

În aceste zile, fanii vor avea posibilitatea să fie mai aproape de echipă. Bunăoară astăzi, între orele 10:00-12:00, naționala are antrenament deschis publicului în Sala polivalentă „Lascăr Pană”, informează Federația Română de Handbal.

De asemenea, potrivit sursei citate, marți, 28 octombrie, între orele 18:00 și 19:00, la VIVO! Baia Mare, „tricolorii” le vor oferi autografe suporterilor și vor face fotografii cu aceștia.

La Trofeul Carpați, alături de naționala României vor participa reprezentativele Slovaciei, Georgiei și Ucrainei. La lot au fost convocați și doi jucători ai Minaurului, Tudor Botea și Robert Nagy.

Sursa foto: FRH


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu