Share
Minerul și Recea, fruntașe și la fotbal în sală – rezultatele primei zile la Cupa Minerul (GALERIE FOTO)

Minerul și Recea, fruntașe și la fotbal în sală – rezultatele primei zile la Cupa Minerul (GALERIE FOTO)

Prima zi a Cupei Minerul la fotbal în sală a contabilizat un număr de 9 meciuri, performerele zilei fiind ACS FC Recea și Minerul Baia Mare, fiecare dintre ele câștigând ambele partide disputate. Programarea meciurilor face ca o parte din combatante să fi jucat o singură partidă, astfel încât clasamentele sunt încă departe de a fi clarificate. Vineri sunt programate alte 9 partide, iar la finalul zilei vor fi cunoscute sfertfinalistele. Organizatorii au oferit și primul premiu, prin tragere la sorți, pentru unul dintre spectatori (foto jos, prima din stânga), constând în tricoul de joc al lui Paul Batin (Minerul Baia Mare/Concordia Chiajna). Cristian Bud (Minerul Baia Mare/Yverdon Sport FC) este golgheterul primei zile cu 4 goluri, câte două pe meci. El este urmat îndeaproape de Adrian Rus (Il Calcio) și Alin Budea (FC Amicii), ambii reușind câte un hat-trick joi. Pauzele dintre partide au fost exploatate de o mână de micuți fotbaliști care au profitat de ocazie ca să își demonstreze calitățile de viitori performeri ai sportului rege.

Rezultatele primei zile:

  • FC Amicii – Minerul Baia Mare 4 – 6
  • Sporting Recea – Glory Days 1 – 3
  • Progresul Șomcuta Mare – Orient Fan Sport 1 – 2
  • ACS FC Recea – AS CGI 5 – 2
  • Il Calcio – FC Suciu de Sus 3 – 1
  • Redex – Power Satu Mare 0 – 1
  • Sebi Marc – Progresul Șomcuta Mare 4 – 4
  • Amicii Turda – ACS FC Recea 0 – 3
  • Minerul Baia Mare – FC Suciu de Sus 3 – 1

Programul zilei de vineri, 28 decembrie:

  • 13.00  Glory Days – Power Satu Mare
  • 14.00  Sebi Marc – Orient Fan Sport
  • 15.00  Amicii Turda – AS CGI
  • 16.00  FC Amicii – Il Calcio
  • 17.00  Sporting Recea – Redex
  • 18.00  Il Calcio – Minerul Baia Mare
  • 19.00  Redex – Glory Days
  • 20.00  FC Suciu de Sus – FC Amicii
  • 21.00  Power Satu Mare – Sporting Recea

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu