Piața jocurilor online în 2026: principalele tendințe observate la nivel european - 6 ore în urmă
Vacanță cu mașina în Grecia? Ce trebuie să știți despre noile amenzi și reguli din 2026 - 9 ore în urmă
„Fabrica de eminescieni” și-a deschis porțile pentru elevii din Baia Mare - 9 ore în urmă
Charlie Ottley pregătește un nou film de promovare a Maramureșului - 11 ore în urmă
Tradiție și cultură la Zbor Hub Baia Mare: tinerii sunt invitați la atelierul „Ie românească: Motive tradiționale” - 11 ore în urmă
Minoră dispărută din Baia Sprie. Poliția solicită sprijinul populației - 11 ore în urmă
Clopoțelul a sunat din nou pentru absolvenții promoției 2016 ai Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare - 11 ore în urmă
Succes răsunător pentru proiectul INTO THE MAP organizat de Interact Baia Mare și CS MRD Baia Mare - 12 ore în urmă
În această duminică: PS Iustin va sfinți altarul de vară și sala socială „Sfântul Stelian” din Parohia Făurești - 12 ore în urmă
Diplomă de excelență și proiecte editoriale la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 15 ore în urmă
Minaur scapă de baraj, iar Tudor Marta – de alte jocuri (GALERIE FOTO)
Chiar dacă miza meciului de azi dintre Minaur și CSM Bacău a fost evitarea barajului pentru rămânere în Liga Zimbrilor, parcă a fost totuși un final de sezon mai animat decât cel de anul trecut, când ultimele meciuri din play off au fost mai mult de complezență. Minaur a câștigat, nu fără emoții, și de mâine întreaga echipă e în vacanță. In extremis s-a salvat și CSM Bacău, după ce Suceava, deja retrogradată, și-a apărat cu onoare șansele pe teren propriu, trimițând Buzăul la baraj.
CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 34 – 29 (14 – 14)
Sandu Nicoară anunță că acesta este ultimul meci al lui Tudor Marta, care primește flori de la fiica sa Anais, de doar 2 anișori. Lipsiți de aportul lui Țenghea, Căbuț și Popescu (toți accidentați), băimărenii au început mai bine, foarte concentrați, cu o evidentă dorință de a domina. După primele 10 minute și-au asigurat un avantaj de 2 goluri (5-3) menținut constant până la jumătatea reprizei, când l-au majorat la 3 (8-5). Băcăuanii se apropie la (9-8, min. 17), apoi ne desprindem iar la 11-8, Dar până la pauză suntem egalați (14-14). Întreg sezonul s-a redus așadar la o repriză de 30 de minute, ce putea fi sau nu, salvatoare. Băimărenii au tratat cu multă atenție această repriză, s-au desprins pas cu pas, ajungând ca în minutul 44 să aibă 3 goluri avans(22-19), apoi chiar 4 (24-20). Galeria scandează numele lui Tudor Marta, care până la acest moment nu fusese introdus nici n minut în meciul său de retragere. Păstrăm avansul de 4 goluri până la 30-26 (min. 55). Preocupat evident de soarta rezultatului, Raul Fotonea îl ține în continuare pe bancă pe Marta. Bacăul vine la 30-28 și tensiunea suporterilor trece de limita admisă. Dar Cristescu și Haiduc rezolvă meciul și cu 90 de secunde înainte de final conducem cu 32-28. Din tribune se insistă, publicul și jurnaliștii de la masa presei cerându-l în teren pe Marta care, în cele din urmă, primește cu generozitate șansa de a juca ultimul minut. Minut de care profită, marcând în stilu-i caracteristic, pe contraatac, ultimul gol al carierei. Meciul se termină 34-29 și întreaga suflare minauristă răsuflă ușurată, putem merge cu toții în vacanță.
Se încheie așadar un sezon cu suișuri și coborâșuri, sezon de la care suporterii băimăreni așteptau mai mult, ținând cont că valoarea lotului este mult peste rezultatele obținute. Ceva a lipsit, pentru că e clar că nu s-a exploatat suficient potențialul echipei. Chiar dacă până acum s-au anunțat doar câteva mutări în vestiarul băieților, sunt semne că și lotul pentru sezonul viitor va fi unul ce promite. Rămâne să fie manageriat corect, astfel încât să producă mai mult decât ceea ce s-a realizat în cele două sezoane de când s-a promovat.
CS Minaur Baia Mare – Markelau, Apostu – Csepreghi 7 goluri, Botea 6, Brajovic 5, Haiduc 5, Vujadinovic 5, Crsistescu 4, Marta 1, Ștefan 1, Szabo, Mureșan, Oargă, Erick Pop, Yuriy Pop. Antrenori Raul Fotonea și Alexandru Sabou.
Rafael HEKMAN
Foto: Facebook CS Minaur


















