Minaur câștigă și al doilea amical de la turneul „Zilele Cetății”
Turneul amical de handbal de la Făgăraș, care se desfășoară în aceeași perioadă cu sărbătoarea orașului „Zilele Cetății”, a adus azi față în față echipa locală CSM Făgăraș și CS Minaur Baia Mare.
CS Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș 27-24 (15-13)
Meci ceva mai echilibrat față de cel cu Focșaniul, chiar dacă băimărenii au avut în permanență inițiativa, nefiind niciodată conduși pe tabela de marcaj. De altfel, ultima egalitate a fost consemnată în minutul 15 (6-6), după care Minaur a avut jocul sub control și s-a desprins pe alocuri și la 4 goluri (11-7, min. 20). Făgărașul a reușit să mai reducă din diferență până la pauză (15-13) și în primele 10 minute ale reprizei secunde a dat semne că poate relansa meciul (18-16, min. 39). Cu 5 minute înainte de final chiar s-au apropiat la un singur gol (24-23, min. 55), dar Csepreghi și Haiduc au marcat de 3 ori consecutiv, făcând inutil ultimul gol al gazdelor. Scor final 27-24.
Pentru Minaur urmează un ultim turneu amical la Timișoara, după care pe data de 5 septembrie prima etapă din Liga Zimbrilor, pe teren propriu, cu HC Buzău.
CS Minaur Baia Mare: portari – Țenghea, Markelau; jucători: Csepreghi 7 goluri, Căbuț 5, Haiduc 5, Brajovic 3, Vujadinovic 3, Marta 2, Yuriy Pop 1, Makaria 1, Nagy, Eric Pop, Szabo, Cristescu. Antrenor principal – Raul Fotonea; antrenor secund – Alexandru Sabou.
Rafael HEKMAN
Foto: facebook CS Minaur – imagine din meciul retur al Ligi Zimbrilor sezon 2017-2018








