Share
”Micul Atlet” – selecție sportivă pe fond de bună dispoziție

”Micul Atlet” – selecție sportivă pe fond de bună dispoziție

O serie de competiții școlare sub genericul „Micul Atlet” s-au desfășurat la final de septembrie la Liceul cu Program Sportiv și la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare. Timp de două zile peste 100 de elevi ai celor două instituții de învățământ s-au întrecut la diverse probe sportive: aruncarea mingii de oină, aruncarea discului, alergare de viteză, sărituri, jocuri și ștafete. Prima zi a fost dedicată în special probelor de atletism –  acestea având și caracter de selecție pentru sportul de performanță -, a doua zi având caracter recreativ (jocuri și ștafete). La buna desfășurarea a evenimentului și-au adus contribuția peste 20 de voluntari.  Cei mai buni concurenți au fost răsplătiți cu premii, diplome și pachete cu dulciuri.
Acțiunea – organizată de Asociația Club Sportiv Atletic Baia Mare, în parteneriat cu DJST Maramureș și sprijinită financiar de CJ Maramureș –  face parte din Programul de Promovare a Sportului pentru Toți și din proiectul Centenar România 100.

Rafael HEKMAN

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu