Share
Începe vânzarea abonamentelor pentru suporterii CS Minaur Baia Mare

Începe vânzarea abonamentelor pentru suporterii CS Minaur Baia Mare

O analiză realizată anul trecut în rândul echipelor de handbal din ligile naționale releva faptul că CS Minaur Baia Mare se clasa pe locul doi la numărul de abonamente vândute, cu puțin peste 500. Pe primul loc se clasa atunci HC Odorheiu Secuiesc, echipă desființată însă între timp.

Clubul Sportiv Minaur pune și anul acesta în vânzare abonamente, cu unele modificări față de anul trecut. Pe lângă diferențele de preț, justificate de promovarea fetelor în Liga Florilor, mai apare o schimbare importantă prin înființarea așa-numitelor „tribune VIP”, mai exact cele două tribune centrale, B și E, unde abonamentul va fi mai scump.

Astfel, începând cu data de 23 iulie, doritorii pot rezerva abonamente pentru sezonul competițional 2018/2019 la sediul CS Minaur din incinta Sălii Sporturilor „Lascăr Pană”, de luni până vineri, în intervalul 09:00-16:00, până la debutul noului sezon.

Consilierii locali au decis prin HCL 425/2018, privind aprobarea abonamentelor și biletelor pentru accesul la meciurile disputate pe teren propriu de către echipele sportive ale CS Minaur Baia Mare, ca prețurile abonamentelor să fie următoarele:

  • 300 lei pentru meciurile ambelor echipe în tribunele VIP, respectiv B și E, pentru orice persoană;
  •  200 lei pentru meciurile ambelor echipe, respectiv 100 lei pentru pensionari, elevi și studenți, în celelalte tribune;
  •  150 lei pentru pentru meciurile unei singure echipe de handbal (masculin sau feminin);
  • 50 lei pentru pentru meciurile unei singure echipe de handbal (masculin sau feminin) pentru pensionari, elevi și studenți;
  • gratuit pentru persoanele cu handicap şi copii până în 14 ani.

De asemenea, consilierii au decis ca în prețul abonamentului să fie inclus și un tricou de suporter.

Pentru cei care nu optează pentru achiziția unui abonament, accesul la meciuri se va face pe bază de bilet al cărui cost pentru meciurile din Liga Națională ale echipelor de handbal feminin și masculin va fi 10 lei.

Rezervarea abonamentului se face la sediul CS Minaur prin completarea unui formular. Pensionarii trebuie să se prezinte cu copie după cuponul de pensie.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0746 164 058.

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu