15 august, între credință și tradiție. De ce aceeași sărbătoare poartă mai multe nume - 47 de secunde în urmă
Așa arată Sfânta Maria Mare la Moisei: o mănăstire veche de secole și o tradiție care continuă să adune generații întregi în jurul ei - 59 de minute în urmă
Mese de ping-pong, montate în zonele de joacă de pe malul Săsarului în Baia Mare. Vor urma și altele - 3 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXVI) - 4 ore în urmă
Maramureșul, prezent la Catedrala „Sfânta Maria” din Cleveland, SUA. „Comorile Izei”, alături de românii din diaspora - 4 ore în urmă
Oaspeți din Bruxelles și Slovacia, la „Dorul pâinii de Acasă”. Tradițiile Maramureșului, descoperite la Muzeul Satului din Baia Mare - 5 ore în urmă
O nouă carte despre istoria mineritului din Baia Sprie. Gheorghe Muntean continuă povestea unei lumi care a definit orașul - 6 ore în urmă
Găvrilă Hotico Herenta, meșterul din Ieud care a salvat bisericile de lemn ale Maramureșului - 7 ore în urmă
15 august 1945, s-a născut rapsodul Dumitru Dobrican - 8 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 15 august 2026 - 9 ore în urmă
Handbal masculin. CS Minaur Baia Mare învinge pe CSM Vaslui și își păstrează locul 4 în Liga Zimbrilor
Miercuri și joi sunt programate la Sf. Gheorghe primele două etape din returului Ligii Zimbrilor la handbal masculin. La startul întrecerii vom avea acum doar 15 echipe, deoarece Dunărea Călărași s-a retras din competiție, iar rezultatele înregistrate de ea până acum au fost anulate.
CS Minaur a plecat la Sf. Gheorghe fără patru jucători, toți accidentați: Alexandru Csepreghi, Jose Guilherme de Toledo, Mihai Bușecan și Barna Buzogany. La meciul cu Vaslui, s-a accidentat și Skrobic, dar rămâne de văzut dacă va putea juca mâine. În meciul de miercuri, băimărenii au avut o adversară extrem de incomodă, CSM Vaslui, echipă care mai poate spera la un loc în play-off și care s-a agățat de fiecare balon, până la final. De altfel, cea mai mare diferență de scor în acest meci a fost de patru goluri în favoarea Minaurului, 19-23 și 20-24, dar și această a fost pentru puțin timp.
Prima repriză este foarte echilibrată, cu ambele echipe pe rând la conducere. Vaslui a condus cu 9-7 (15) sau 12-10 (20), însă Minaur a profitat de superioritățile numerice din teren și a întors scorul în favoarea ei, cu patru goluri marcate consecutiv: 12-14 (24). Diferența de două goluri am consemnat-o și la pauză: 14-16.
După reluare, Vaslui a încercat să revină în joc și a egalat la 19 (40). Au venit alte patru goluri la rând marcate de Minaur și se pare că aici s-a făcut diferență. Am condus 24-20 (49), însă moldovenii au marcat și ei de trei ori și cu șase minute înainte de final a mai rămas un gol în plus pentru Baia Mare: 23-24 (54). Elevii lui Adi Petrea au gestionat bine finalul de meci și au reușit să se impună cu 27-24, după un meci în care au muncit serios.
CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 26-29 (14-16)
Sala “Katy Szabo” din Sfântu Gheorghe
Au arbitrat: Bogdan Ștark (București) și Romeo Ștefan (Ploiești). Observator FRH: Gheorghe Bejinariu (Pitești)
Aruncări de la 7m: 3-2 (transformate: 1-1; au ratat Acatrinei, Karamișev / Căbuț). Minute de eliminare: 12-4 (în min. 47, Nagy a primit direct cartonașul roșu)
CSM Vaslui: Erhan, Petrila, Cioată – Acatrinei 6 (unul din 7m), Karamișev 5, Carali 5, Popa 4, Cîrchea 2, Amihăesi 2, Dragon 1, Petrea 1, Cumpănici, Kasatkin, Vancea, Chiratcu, Voinea. Antrenor Alin Bondar
CS Minaur: Ionuț Ciobanu, Răzvan Pop – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Daniel Bera 4, Edimilson Andrade de Araujo 3, Ionuț Ramba 3, Georgel Haiduc 3, Albert Cristescu 3, Andrei Buzle 2, Daniel Mureșan 1, Milan Kotrc 1, Robert Nagy 1, Nikola Skrobic, Tomas Cip, Mihai Dobra, Sergiu Makaria (ultimii doi nu au intrat în teren). Antrenori: Adrian Petrea și Alexandru Sabou.
Sursa – csminaur.ro














