Share
Handbal feminin, Naționale. Șapte fete de la Minaur și-au ajutat Naționalele să ajungă la Mondiale. Cristina Neagu s-a retras temporar de la Naționala României

Handbal feminin, Naționale. Șapte fete de la Minaur și-au ajutat Naționalele să ajungă la Mondiale. Cristina Neagu s-a retras temporar de la Naționala României

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul Mondial din 2021, după ce a surclasat echipa Macedoniei de Nord cu scorul de 35-20 (18-10), miercuri, la Skopje, în manşa secundă a barajului pentru turneul final din Spania.

Tricolorele au câştigat clar şi prima manşă, sâmbătă, la Bucureşti, cu 33-22 (15-11).

Gazdele au început mai bine returul şi au condus cu 3-1, dar România a preluat controlul şi a marcat patru goluri la rând (3-5). Diferenţa a crescut constant pe tabelă, astfel că la pauză reprezentativa pregătită de Adrian Vasile conducea cu 18-10. Galopul de sănătate al naţionalei României a continuat şi în repriza secundă, diferenţa finală fiind de 15 goluri, 35-20.

Pentru echipa României au înscris Laura Moisă 8 goluri, Ana Maria Iuganu 4, Sonia Seraficeanu 4, Bianca Bazaliu 4, Nicoleta Dincă 3, Crina Pintea 4, Cristina Laslo 2, Cristina Neagu 2, Laura Pristăviţa 2, Lorena Ostase 1, Andreea Cristina Popa 1.

Golurile gazdelor au fost reuşite de Elena Gjorgjijevska 6, Elena Livrinikj 5, Simona Stojkovska 2, Leonida Gicevska 2, Sara Ristovska 2, Monika Janeska 1, Angela Jankulovska 1, Sanja Dabevska 1.

Au arbitrat Tatjana Prastalo şi Vesna Balvan (ambele din Bosnia-Herţegovina), iar delegat EHF a fost Svetlana Obucina (Serbia).

România a participat la toate cele 24 de ediţii ale Campionatului Mondial de handbal feminin şi a obţinut patru medalii, aur în 1962, argint în 1973 şi 2005, bronz în 2015, iar de alte cinci ori s-a clasat pe locul 4. La precedenta ediţie a Mondialului, în 2019, România a încheiat pe locul 12 în Japonia.

Turneul final din Spania va avea loc în perioada 2-19 decembrie 2021, a notat agerpres.ro.

Nu mai puțin de șapte jucătoare de la CS Minaur au evoluat în play-off-ul pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, care va avea loc în luna decembrie, în Spania. Alte două jucătoare vor fi prezente la turneul final, probabil, și aici ne referim la Asuka Fujita (Japonia) și la Larissa Araujo (Brazilia).

Miercuri, la Skopje, echipa națională a României a învins cu 35-20 echipa Macedoniei de Nord, asta după ce învinsese și în meciul tur la 11 goluri diferență. A fost un meci dominat cap-coadă de selecționata noastră, chiar dacă gazdele au condus cu 3-1 în primele minute. Am întors însă foarte repede rezultatul și, m ai apoi, ne-am distanțat pe măsura trecerii timpului. Felicităm și pe această cale pe cele patru fete de la CS Minaur care au evoluat în dubla cu Macedonia de Nord: Cristina Laslo, Andreea Popa, Anca Polocoșer și Sonia Seraficeanu.

La conferința de presă de după partida câștigată de naționala feminină în Macedonia de Nord, scor 35-20, selecționerul Adrian Vasile a anunțat că lidera echipei, Cristina Neagu, se retrage temporar de la echipa națională după acest joc. Astfel, ea nu va evolua în primele jocuri din preliminariile EURO 2022 însă e posibil să revină pentru turneul final al campionatului mondial din decembrie. Adrian Vasile a precizat că sub nicio formă nu e vorba de o retragere definitivă.

România – Yulyia Dumanska, Denisa Dedu, Daciana Hosu – Laura Moisă 8, Crina Pintea 4, Bianca Bazaliu 4, Sonia Seraficeanu 4, Ana Maria Iuganu 4, Nicoleta Dincă 3, Cristina Neagu 2, Cristina Laslo 2, Andreea Popa 1, Lorena Ostase 1, Anca Polocoșer, Alexandra Subțirică. Antrenor: Adi Vasile.

La Mondiale s-a calificat și Naționala Serbiei, care a învins cu 32-25 Slovacia. Din lotul Serbiei au făcut parte și două jucătoare de la CS Minaur, Jelena Lavko (4 goluri) și Jovana Kovacevic (5 goluri). De asemenea, în Spania va merge și Suedia, deși a pierdut manșa a doua cu Ucraina (22-26), însă antrenorul scandinavelor a folosit o echipă foarte tânără, la adăpostul rezultatului din meciul tur. De altfel, Linn Blohm, una dintre cele mai bune jucătoare ale suedezelor, nici nu a făcut parte din lotul pentru acest meci, a notat csminaur.ro.

Naționala de handbal feminin a României s-a calificat, miercuri, la Campionatul Mondial, iar o altă veste care a ținut capul de afiș a fost retragerea Cristinei Neagu.

Fie ea și temporară, retragerea va obliga prima reprezentativă să-și revizuiască planurile în lipsa celei mai bune jucătoare.

Ce spune Cristina despre retragere? „Vine o pauză pentru mine. Cel mai probabil, nu o să joc la națională în 2021. Sper să am mai multă energie la anul, să fiu mai motivată.

Am acumulat oboseală fizică, psihică, am avut accidentări și cred că e un moment bun să mă odihnesc, apoi să revin cu dorințe noi. De la anul voi continua să joc la națională, vreau să merg la Jocurile Olimpice.

Sunt calificări pentru Euro de la anul, e Campionatul Mondial. Fetele vor învăța să joace și fară mine.

Nu vorbim de o retragere definitivă, e ceva temporar. E doar o pauză, am nevoie să-mi încarc bateriile. Dacă o să fiu sănatoasă, cu siguranță mă voi întoarce și la națională. Dacă ne calificam la Tokyo, era posibil să vorbim de retragere definitivă.

Parcă vreau o alta ieșire din handbal. La Paris, în 2024, deja o să am 36 de ani. Dar, mai e mult până acolo” – Cristina Neagu, la revenirea din Macedonia, a notat hotnews.ro.

Iată câteva date despre Mondialul unde nu va juca Neagu! Competiția la care România tocmai a bifat calificarea va avea loc în perioada 2-19 decembrie 2021, în Spania. Cea mai are arenă care va găzdui meciuri la CM va fi Nou Palau Blaugrana, din Barcelona, cu 12.000 de locuri. Naționala tricoloră nu a lipsit de la nicio ediție a Campionatului Mondial. La startul competiției vor fi în premieră 32 de naționale, în timp ce Europa va avea 16 reprezentante.

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu