Share
Fotbaliști din prima ligă din România, Ungaria și Ucraina joacă la Cupa Minerul (GALERIE FOTO)

Fotbaliști din prima ligă din România, Ungaria și Ucraina joacă la Cupa Minerul (GALERIE FOTO)

Cupa Minerul la fotbal în sală, evenimentul sportiv al sfârșitului de an în Baia Mare, a început azi la la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. La start s-au înscris 15 echipe din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj care au anunțat deja în mare parte componența echipelor.Chiar dacă se mai pot face modificări în lot, putem deja anunța prezența mai multor jucători de primă ligă, dar și a altor vedete locale sau chiar naționale. Premiile în valoare totală de 16.000 lei, dar mai ales setea de glorie și dorința de a deveni campionii unuia din cele mai importante turnee de acest fel din țară a determinat managerii echipelor înscrise să apeleze la serviciile unor fotbaliști profesioniști, ce evoluează pe prima scenă fotbalistică din România, dar și din alte țări, precum și fotbaliști cu evoluții la loturile naționale.

Internaționalul Adrian Rus revine la Baia Mare

Astfel, Il Calcio Satu Mare, campioana ediției 2018, a anunțat că va avea în lot pe unul din cei mai tineri și talentați fotbaliști români, component al naționalelor de tineret și de seniori. Câștigător al titlului de golgheter al turneului la ediția de anul trecut, sătmăreanul Adrian Rus (foto sus, alături de Marin Sabou), a avut o ascensiune fulminantă anul acesta, obținând rezultate de excepție cu naționala de tineret la europene, rezultate care i-au adus un transfer în prima ligă din Ungaria, precum și promovarea la lotul de seniori.

La fel de tineri și de talentați, maramureșenii Sorin Șerban (ex. Minerul Baia Mare și Steaua) și Răzvan Onea (ex. CS Afumați, cel mai bun jucător al Cupei Minerul în 2018, foto alături de Cristian Balaj), ambii componenți ai echipei de Liga I Politehnica Iași, au fost anunțați în lotul echipei Glory Days Gems. Lor li se alătură, tot din Liga I, de la Gaz Metan Mediaș, un alt tânăr talent local, Sergiu Ciocan, cunoscut maramureșenilor prin evoluțiile sale de la ACSFC Recea.

Vin și băimărenii de la campioana CFR Cluj

Lista jucătorilor de clasă nu se oprește aici. E aproape clar că nu pot lipsi din distribuție numele unor băimăreni deja consacrați, precum Cristi Bud și Paul Batin, cei care vor avea alături la echipa Pick Up Baia Mare un campion en titre, fost internațional, și unul din cei mai experimentați jucători români: băimăreanul Ovidiu Hoban, actualmente jucător la CFR Cluj. Tot la Pick Up mai remarcăm numele altui jucător în Liga I, cel al zălăuanului Gabriel Vasvari, actualmente la Sepsi Sfântu Gheorghe. La aceeași echipă e și Dacian Dacin, fost jucător la FC Maramureș Baia Mare, actualmente singurul antrenor român ce antrenează în Suedia.

Și dacă veni vorba de CFR Cluj, un alt băimărean ce a debutat recent la echipa mare a clujenilor și care va evolua și la Cupa Minerul pentru ApiInvest este tânărul Dodi Joca.

Tot la capitolul băimăreni îl vom avea probabil în teren pe nu mai puțin cunoscutul Florin Achim de la Academica Clinceni. Alături de el, va juca pentru Labradorii Negrești Oaș, fostul dinamovist Steliano Filip,care actualmente activează la Viitorul Constanța. Nu vor lipsi cu siguranță nici jucătorii favoriți de la Minerul Baia Mare sau ACSFC Recea, piața „transferurilor” pentru acest turneu fiind deosebit de agitată în aceste zile.

Surpriza căvnicarilor – un fotbalist portughez cu origini maramureșene

O surpriză interesantă vine din lotul celor de la Minerul Cavnic, cei care au înregimentat un jucător portughez ce evoluează de doi ani la echipa ucrainiană de primă ligă Karpaty Lvov. În fapt, este vorba despre Cristian Ponde, un fotbalsit născut la Făurești (Maramureș), care a emigrat în copilărie în Portugalia, unde evoluat la juniori și la echipa secundă de la Sporting Lisabona, jucând de 29 de ori sub culorile portugheze în naționalele de U17, U18 și U19, pentru care a marcat 11 goluri.

Chiar dacă nu au nume sonore, trebuie remarcat faptul că o mare parte dintre jucătorii ce vor evolua la Cupa Minerul sunt activi în campionatele locale de minifotbal și în ligile județene, experiența acestora garantând un spectacol fotbalistic de calitate în cele 3 zile.

Evident că suprizele nu se opresc aici. Ele au fost sarea și piperul în toate edițiile de până acum. Mai ales atunci când echipele de amatori sau cu nume mai puțin sonore au reușit surprize în fața favoriților.

Accesul se va face pe baza unor brățări netransmisibile, ce garantează accesul pentru o întreagă zi. Prețul acestei acesteia este de 10 lei și va fi putea achiziționată la casa de bilete a sălii.

Rafael HEKMAN

Foto: facebook


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu