Share
E oficial: Baia Mare găzduiește finalele Turneului European de Beach Handball din acest an

E oficial: Baia Mare găzduiește finalele Turneului European de Beach Handball din acest an

După ce naționala feminină de handbal s-a clasat în primele patru națiuni ale continentului și a obținut calificarea directă la Mondialul din Japonia 2019, a mai venit o veste bună pentru handbalul românesc. România a câștigat  concursul de candidaturi pentru organizarea în vara acestui an a finalelor Turneului European de Beach Handball (European Beach Handball Tour Finals – EBT Finals 2019). După analiza dosarelor de candidatură – și la recomandarea Comisiei Europene de Beach Handbal – Comitetul Executiv al Federației Europene de Handbal a  desemnat Baia Mare ca gazdă a EBT Finals 2019. Organizatorul competiției este Clubul Sportiv Marta, club care cel care în urmă cu doi ani și jumătate organiza pentru prima dată un turneu de handbal pe plajă în Centrul Vechi al Băii Mari. Între timp.  timp s-au desfășurat trei ediții, cea de anul trecut contând ca  etapă de EBT.

Competiția pe care o va găzdui Baia Mare, la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, aduce la start cele mai bune 24 echipe de club masculine și feminine calificate, care se vor lupta pentru titlul de campioni europeni. Chiar dacă formatul e diferit, EBT Finals e practic echivalenrul Champions League în fotbal. Finalele ce vor avea loc la Baia Mare se vor desfășura timp de 3-4 zile și presupun un efort logistic și financiar semnificativ, organizatorul angajându-se în dosarul de candidatură să monteze în Centrul Vechi al orașului 3 terenuri cu nisip, peste 1000 de locuri în tribune, instalație de nocturnă și multe alte facilități care să facă din acest eveniment unul de primă clasă.

Turneul final va fi precedat de o conferință de beach handbal susținută de oficialii europeni, la care vor participa antrenori, arbitri și delegați ai echipelor de handbal pe plajă din întreaga Europă. Timp de mai bine de o săptămână Baia Mare se va transforma în capitala europeană a handbalului pe plajă, fiind așteptați să participe peste 500-600 de invitați.

Imediat după aflarea veștii Tudor Marta, principalul artizan al acestei realizări de marcă pentru beach-handbalul românesc, a declarat: ”Ceea ce am visat înainte de a organiza prima ediție a Baia Mare Beach Handball Challenge este aproape să se realizeze! Dintre atâtea locații din Europa care se bucură de plajă a ieșit câștigătoare plaja de la munte! Sperăm ca găzduirea acestui eveniment să fie ingredientul care să accelereze popularizarea și dezvoltarea handbalului pe nisip în România, cu un obiectiv clar: Jocurile Olimpice de la Paris 2024!”

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu