Share
Cu suporterii în sală am fi câștigat – Minaur pierde derby-ul cu Dinamo cu Sala Sporturilor goală

Cu suporterii în sală am fi câștigat – Minaur pierde derby-ul cu Dinamo cu Sala Sporturilor goală

Directiva Ministerului Sănătății, prin care se interzice organizarea de evenimente la care participă mai mult de 1.000 de persoane a făcut ca în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) să se decidă jucarea partidei de handbal masculin dintre Minaur Baia Mare și Dinamo București fără accesul spectatorilor în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. După meci, opinia unanimă a celor câteva zeci de persoane care au fost autorizate să participe la derby a fost unanimă: „Cu suporterii în sală am fi câștigat”.

Minaur Baia Mare – Dinamo București: 29-31 (12-14)

Decizia CJSU a făcut ca atmosfera să fie cea a unui antrenament sau a unui amical lipsit de interes. Stephane Plantin a decis să joace aproape 90% din meci în formula 7 contra 6, pregătind încă de pe acum strategia meciurilor din play off. Asta a făcut ca Dinamo să își creeze destul de multe situații de a marca din poartă în poartă, reușind în total 4 astfel de goluri. O contribuție însemnată în acest sens a avut-o și portarul Saied Heydarirad, care a adunat 12 intervenții salvatoare, punându-și de mai multe ori echipa în avantaj și chiar marcând și un gol din trei încercări. E drept, Minaur a ratat nepermis de mult, în special în extrema stângă, unde Bera și Kotrc au prins azi o zi mai slabă, irosind împreună 6 ocazii din situații favorabile. Am mai pierdut câteva mingi și în atac, Dinamo speculând aproape toate șansele primite.

Minaur a început bine și a condus cu 5-3 (min. 9) și ultima dată cu 7-6 (min. 13). Aici s-a rupt echilibrul, după ce băimărenii au ratat de 5 ori consecutiv, în timp ce Dinamo a marcat de 4 ori (7-10, min. 20). Ne-am mai apropiat de două ori la un gol, 11-12 (min. 25) și 12-13 (min. 29), intrând la vestiare la 12-14.

În partea secundă s-a jucat mai deschis, ambele echipe marcând câte 17 goluri. Minaur a ținut aproape până la 20-22 (min. 44), însă a avut din nou 3-4 ratări care le-au permis campionilor să se desprindă decisiv. La 21-28 (min. 51), cu sala dezolant de goală, elevii lui Plantin au strâns din dinți și au început cursa de recuperare, însă, în ciuda unui joc mai eficient în atac, s-au apropiat doar la 2 goluri până pe final, poate și pe fondul unei ușoare relaxări a oaspeților.

În ciuda înfrângerii, Minaur rămâne pe locul 3 după etapa 22 a Ligii Zimbrilor, avantajată de câteva rezultate favorabile. Urmează 4 jocuri extrem de importante în vederea ocupării locului 3 sau 4 la finele sezonului regulat. Din păcate, cele două meciuri ce se vor juca pe teren propriu (cu CSM Focșani și CSM București) vor fi tot cu tribunele goale, conform deciziei CJSU Maramureș.

CS Minaur Baia Mare: Adrian Țenghea (4 intervenții), Ionuț Ciobanu (10 intervenții) – Robert Nagy 1/1, Tudor Botea 2/4, Andrei Buzle 2/4, Daniel Mureșan 3/6, Milan Kotrc 2/5 (unul din 7m), Georgel Haiduc 1/1, Teo Coric 5/5, Tomas Cip 2/2, Mihai Bușecan, Alexandru Csepreghi 7/12 (3 din 7m), Vojislav Brajovic 1/2, Janja Vojvodic, Albert Cristescu 1/1, Daniel Bera 2/5. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop.

CS Dinamo București: Makrem Missaoui, Saied Heydarirad (12 intervenții, un gol / 3 aruncări) – Alexandru Asoltanei, Nicușor Negru 10/14 (6 din 7m), Ante Kuduz 1/4, Raul Campos Nantes 2/3, Călin Hossu, Stefan Vujic 1/1, Kamel Alouini 4/4, Amine Bannour 1/4, Jakob Vrankovic, Răzvan Gavriloaia 7/10, Muhamed Zulfic, Dan Savenco, Alireza Mousavi 1/1, Mohamed Mamdouh Shebib 3/3. Antrenori: Constantin Ștefan și Sebastian Bota

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu