Share
Ce se întâmplă cu campionatele județene de fotbal? AJF consultă cluburile

Ce se întâmplă cu campionatele județene de fotbal? AJF consultă cluburile

În urma discuțiilor avute în cadrul Federației Române de Fotbal, Zoltan Szekely, președintele Asociației Județene de Fotbal Maramureș a lansat către cluburile din județ mai multe variante de continuare a Ligii a 4-a și a 5-a, urmând ca acestea să dea un răspuns până pe 29 mai.

Prezentăm în continuare informarea AJF și variantele de continuare propuse.

Promovarea în Liga a 3-a

Nicio echipă din Liga a treia nu va retrograda la finele acestui sezon, astfel schimbându-se numărul echipelor care vor promova din campionatele județene. În consecință se va organiza o nouă tragere la sorți, în urma căreia se vor stabili 14 mini-turnee cu câte trei echipe campioane județene. Aceste turnee se vor organiza pe terenuri neutre în prima săptămână a lunii august, iar echipa clasată pe locul 1 în fiecare astfel de turneu va promova în Liga a treia. Inițial, campioana județului Maramureș urma să întâlească echipa câștigătoare din județul Bistrița-Năsăud. În cazul în care unele dintre echipele Ligii a treia nu se vor mai înscrie pentru sezonul 2020/2021, atunci locurile lor vor putea fi luate de grupările cele mai bine clasate pe locul 2 în aceste mini-turnee de promovare.

Campionatele județene

Dat fiind timpul scurt rămas la dispoziție pentru a termina sezonul 2019/2020, Asociația Județeană de Fotbal Maramureș dorește consultarea echipelor cu privire la varianta optimă de a duce la bun sfârșit acest an competițional.

Liga a 4-a

  • Varianta 1: Play Off la care să participe primele patru echipe din clasamentul Seriei Sud și primele patru echipe din Seria Nord; pentru celelalte echipe care doresc să joace, AJFMM organizează un Play Out;
  • Varianta 2: Final Four cu participarea primelor două echipe din Seria Sud și a primelor două din Seria Nord;
  • Varianta 3: în situație de forță majoră, AJFMM va organiza un singur joc între ocupantele locurilor 1 din cele două serii pentru a desemna campioana județului, care va reprezenta Maramureșul la mini-turneul pentru promovarea în Liga 3.

Reamintim că pentru a participa la turneul de promovare în Liga a 3-a, echipele trebuie să dețină Certificatul de Identitate Sportivă (CIS). În consecință, la Play Off, în Final Four sau în finala județului nu pot participa decât echipele care dețin acest CIS!

Liga a 5-a

  • Varianta 1: Play Off cu echipele din prima jumătate a clasamentului și Play Out cu grupările din a doua jumătate a clasamentului;
  • Varianta 2: Play Off între echipele care doresc să joace;
  • Varianta 3: Final Four cu participarea primelor patru echipe din clasament;
  • Varianta 4: în situație de forță majoră vom organiza un singur joc între ocupantelor locurilor 1 și 2 pentru a desemna campioana județului.

Cupa României

În ceea ce privește Cupa României, meciurile rămase de disputat (cele două semifinale și finala) vor fi programate cu acordul echipelor în funcție de variantele alese pentru Ligile 4 și 5.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu