Share
Băimăreanca Amalia Mali, campioană mondială la Fitness

Băimăreanca Amalia Mali, campioană mondială la Fitness

Rezultat de prestigiu pentru băimăreanca Amalia Mali, care a câștigat în weekend-ul  trecut, chiar cu ocazia Zilei Naționale a României, medalia de aur la Campionatul Mondial de Juniori la Fitness, desfășurat la Quito (Ecuador). Amalia Mali a obținut titlul mondial suprem Fitness, la categoria 16-23 ani, sub 163 cm, depășind pe podium o sportivă din Turcia și o alta din Ungaria. În clasamentul Open, sportiva băimăreană a ocupat locul 2, fiind devansată de Karin Suchomelova (Slovacia) câștigătoarea categoriei +163 cm. Amalia adaugă titlul mondial la o pleiadă de alte medalii obținute anul acesta la Campionatele Europene (locul 2), Balcanice (locul 1 Juniori, locul 2 seniori) și la Cupa Mondială (locul 1 Juniori, locul 3 Seniori). De asemenea, sportiva, antrenată de Iosif și Maria Szabo la CSM Baia Mare, are șanse mari să ocupe prima poziție într-un clasament general alcătuit de federația națională de specialitate, pe baza tuturor rezultatelor din 2018.

La competiția din Ecuador, România a participat cu 6 sportivi, obținând un total de 8 medalii, din care 3 de aur, 4 de argint și una de bronz și locul 4 pe națiuni.

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


7 Comentarii în această postare

  1. Măi Rafa…
    Tu spui că domnișoara va fi cotată numărul 1 mondial ?
    Cum să scrii așa ceva, că tu ești băiat cu carte ….
    Țțțțț ….

    Răspunde
    • Măi Nume, tu spui că domnișoara va fi cotată numărul 1 mondial absolut? Cum să scrii așa ceva, că tu pari băiat cu carte… Țțțțț ….Sunt destule categorii, așa că nu-i exclus să prindă și ea ceva.

      Răspunde
    • Exista campioni din alte sporturi care au rezultate de zece ori mai bune și nu sunt atât de mediatizați!!!Mai bine promovam nonvalorile tarii.

      Răspunde
  2. Exista campioni la alte sporturi cu rezultate de 10 ori mai bune și nu sunt atât de mediatizați!!!! Mai bine promovam nonvalorile tarii.

    Răspunde
    • Vreți să spuneți campioni din sporturi mai populare, mai cunoscute. Altfel, un titlu mondial rămâne un titlu mondial și la un sport de nișă. Asta înseamnă că pot accepta grade de valoare, în niciun caz invocarea non-valorii într-o astfel de situație. Ca să vă credem cât de cât, dați-vă numele – real, nu Nume sau Name la același IP – ca să ne dăm seama că nu faceți parte din categoria pe care o incriminați din anonimat; anonimatul fiind, de regulă, un mediu propice de manifestare a non-valorilor țării. Fiți viteaz pe față!

      Răspunde
  3. În asemenea sport, se promovează doar sportivii dopați, așadar tânăra domnișoară se încadrează în aproximativ aceeași categorie. Mediatizați un titlu mondial câștigat și muncit probabil de 10 ori mai ușor decât într-un sport cum ar fi inotul sau atletismul sau orice alt sport. Campionat mondial fără Rusia sau SUA sau China în top?…. Campionat mondial și defapt e podium european haha. Promovați oameni valoroși, nu dopați!

    Răspunde
    • Se poate discuta în ce privește părerea dvs. despre titluri ușor sau greu obținute (de regulă, și răsplătite ca atare). Dar până să cred un amator anonim, cred ce spune o instituție de specialitate: Federația Română de Culturism și Fitness. Dacă ea scrie campionat mondial, campionat mondial citim, e clar? În schimb nu sunt tolerabile acuzațiile nedovedite de dopaj, făcute de dvs. la adăpostul anonimatului; de obicei, asta e tactica oamenilor mici cu gura mare și curaj mic-mic-mic.

      Răspunde

Lasă un comentariu