Share
4BB2 – Patru Bud și două Batin, pentru un neverosimil 6-0 pentru Minaur, în prima etapă a returului Ligii a 3-a

4BB2 – Patru Bud și două Batin, pentru un neverosimil 6-0 pentru Minaur, în prima etapă a returului Ligii a 3-a

A început returul Ligii a 3-a la fotbal. Minaur Baia Mare a făcut un prim pas pozitiv, învingând la scor, pe teren propriu, pe Sticla Ariesul Turda. Trupa condusă de Dorin Toma a avut în față un adversar ce se anunța incomod, dar care nu s-a putut opune duoului ofensiv alcătuit din Cristi Bud și Paul Batin. Pe un teren greu, dar bine întreținut, oaspeții au avut și ei acțiuni de poartă, însă tactica dictată de Dorin Toma a fost superioară, perfect adaptată suprafeței de joc dificile.

CS Minaur Baia Mare – Sticla Arieșul Turda 6-0 (3-0)

Un scor neconform cu realitatea, pentru că s-a jucat mult la jumătatea terenului, neputând afirma că gazdele ar fi dominat copios. Se poate însă spune că au fructificat aproape 100% fazele pe care le-au creat. Cel care a deschis scorul a fost Cristi Bud, în minutul 17, cu un șut pe sub zid, din lovitură liberă de la 18 metri (1-0). În minutul 25, celălalt vârf repatriat, Paul Batin, transformă un penalty, scos tot de el (2-0). În următoarele 20 de minute consemnăm două  faze ale oaspeților, prin două șuturi de la distanță reținute de Dombradi. Cu 3 minute înainte de final veteranii Ciprian Duruș și Cristi Bud se află la capetele unei faze ce aduce golul 3, după o fază de manual. Duruș trimite un covrig de pe dreapta, în fața porții, ce „cade” ideal pe capul lui Bud și mai apoi ajunge în plasa porții adverse (3-0). Când suporterii se pregăteau de pauză, Batin mai provoacă un penalty, ratat din păcate de nou venitul Raul Hăjmășan.

În repriza a doua Batin trage tare, și la propriu și la figurat, să îl egaleze pe Bud, dar nimerește doar bara. Bară luată la țintă și de turdeni prin Varadi. Ce nu-i iese lui Batin, îi reușește lui Bud, care face hat trick-ul cu aceași rețetă ca la golul doi (4-0). Centrare Duruș, reluare cu capul, de data aceasta la rădăcina barei.  Batin izbutește în cele din urmă dubla, cu un șut plasat  de la 12 metri (5-0, min. 79). Nu apucă să se usuce bine cerneala pe titlul cronicilor de meci cu ”Bud, autorul unui hat trick” că băimăreanul strică socotelile gazetarilor și mai marchează o dată, de data aceasta cu piciorul, dar tot la capătul unei centrări în fața porții (6-0, min 80).  Oaspeții mai încearcă timid să marcheze golul de onoare, dar meciul se încheie 6-0.

CS Minaur Baia Mare: Balazs Dombradi – Ciprian Duruș, Florin Cordoș, David Simion, Claudiu Pamfile, Cătălin Tutuța, Andrei Coroian, Eugen Zasavițchi (72, Valer Giurgiu), Raul Hăjmășan (77, Bogdan Piper), Paul Batin (82, Adrian Bedea), Cristian Bud (82, Brian Lemac); Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu și Marius Marian.

Rezerve neutilizate: Alex Gudea – Adrian Șter, Denis Lihet.

Urmează, sâmbătă, 14 martie, meciul cu ACS FC Recea, în urma căruia Minaur poate prelua șefia clasamentului, după ce Recea a făcut doar egal cu Metalurgistul Cugir.

Rafael HEKMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu