Share
15 echipe vor lua startul la Cupa Minerul la fotbal în sală (GALERIE FOTO)

15 echipe vor lua startul la Cupa Minerul la fotbal în sală (GALERIE FOTO)

Organizatorii celui mai important eveniment sportiv din Maramureș la acest sfârșit de an –  Cupa Minerul la fotbal în sală – au anunțat numele celor 15 echipe înscrise. În cadrul unui eveniment organizat la Restaurantul Bro, reprezentanții echipelor și ai presei au asistat la tragerea la sorți a componenței grupelor. Cele 15 echipe sau fost distribuite în 4 grupe, dintre care 3 vor avea 4 echipe și una 3. Primele două se califică mai departe în sferturi de finală, semifinale și finale, faze în care meciurile vor avea caracter eliminatoriu.

  • Grupa A ”Viorel Mateianu”: ApiInvest, FC Poiana Codrului, Sporting Maramureș, FC Clasico;
  • Grupa B ”Radu Pamfil”: Il Calcio, Labradorii, Sporting Zalău, First Class;
  • Grupa C ”Lucian Bălan”: Rechinii 2004, Glory Days Gems, Redex, Sebi Marc;
  • Grupa D ”Mircea Sasu”: FC Recea, FC Pick Up, Minerul Cavnic.

Turneul se desfășoară în perioada 27-29 decembrie, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” și pune la bătaie premii în valoare totală de 16.000 lei, câștigătorii urmând să primească 10.000 lei. Valoarea premiilor, dar și dorința de glorie, au determinat echipele să se mobilizeze în încercarea de a aduce la start nume importante ale fotbalului maramureșean și chiar național, fiind vehiculate nume ale unor jucători din Liga I și chiar jucători de națională. În ultima zi va avea loc și un meci demonstrativ susținut de fotbalistele de la Independența Baia Mare. Organizatorii pun la bătaie și câteva premii pentru spectatori. Este vorba despre tricourile de joc al unor fotbaliști sau tehnicieni din fotbalul românesc, în special maramureșeni, care vor fi atribuite prin tragere la sorți. Printre cei care au donat câte un tricou pentru acest eveniment se numără Paul Batin, Sergiu Ciocan (Gaz Metan Mediaș), Florin Achim (Academica Clinceni), Sorin Șerban (Politehnica Iași), Claudiu Bumba (Kisvarda FC), Eduard Pap (FC Botoșani) și Mihai Ștețca (antrenor portari Petrolul Ploiești).

Reciclarea fotbalului

Profitând de popularitatea evenimentului și de numărul mare de băimăreni care vor veni la meciuri, compania Bro Recycling organizează în același timp, tot la Sala Sporturilor, o campanie de conștientizare a cetățenilor în legătură cu importanța colectării selective a deșeurilor. Astfel, la fața locului băimărenii sunt invitați să aducă deșeuri de hârtie și carton, sticlă, plastic (PET-uri), doze de aluminiu și deșeuri electrice și electronice. În schimbul acestui efort aceștia pot fi răsplătiți cu premii în valoare totală de 3.000 de lei ce vor fi atribuite zilnic prin tragere la sorți, premii oferite de sponsori care și-au arătat interesul pentru acest subiect al colectării și reciclării.Campania de conștientizare are loc sub sloganul „Reciclăm pentru a avea viitor! Reciclezi și câștigi! Mai multe detalii despre acest subiect puteți obține pe paginile de facebook și instagram ale companiei Bro Recycling.

Rafael HEKMAN

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu