Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet, dotat cu noi echipamente performante - 3 ore în urmă
Învinsă de Dinamo, Minaur va lupta pentru bronz cu Steaua în Cupa României - 3 ore în urmă
Știința Explorări, învinsă de CSM București în meciul 3 din duelul pentru evitarea retrogradării - 4 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în sprijinul unui bărbat rănit într-o zonă cu acces dificil din Baia Sprie - 4 ore în urmă
Respectul ca alternativă la bullying: activitate interactivă de tip colaborativ la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare - 4 ore în urmă
Școlarii și preșcolarii au descoperit universul literar al Otiliei Cazimir, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” - 6 ore în urmă
O nouă ediție a Cupei Prietenia în Baia Mare - 7 ore în urmă
Proiectul „Pietre. Condeie. Istorie. Revitalizarea unei clădiri monument” prinde contur la Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
Victorie cu punct bonus pentru „zimbri” în derby-ul cu Steaua - 7 ore în urmă
Serviciul Medicină Școlară şi Universitară a efectuat triajul epidemiologic în unitățile de învățământ din Baia Mare - 8 ore în urmă
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2025 – începe astăzi
Mamaia, 22-24 august 2025 – Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, unul dintre cele mai iubite și longevive evenimente culturale din România, revine anul acesta cu o ediție spectaculoasă, organizată în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. Cu o istorie de peste șase decenii, festivalul rămâne un simbol al muzicii ușoare românești, locul unde generații întregi de artiști au debutat și au scris pagini de aur în istoria scenei românești.
Înființat în 1963, Festivalul de la Mamaia a fost, timp de decenii, cea mai prestigioasă scenă dedicată muzicii ușoare românești. Aici s-au lansat nume care au marcat cultura noastră – de la Corina Chiriac, Mirabela Dauer și Angela Similea, până la artiști consacrați ai anilor ’90 și 2000. În perioada comunistă, festivalul era considerat „marea sărbătoare muzicală a verii”, locul unde se întâlnea protipendada, iar artiștii veneau cu cele mai noi compoziții. După o perioadă de pauză, evenimentul a renăscut în 2023 și, de atunci, continuă să își reafirme rolul de brand național și reper cultural.
Ediția 2025 – între tradiție și modernitate
Competiția păstrează structura consacrată cu două secțiuni – Interpretare și Creație – oferind atât tinerilor talentați, cât și compozitorilor consacrați, o platformă de afirmare.
La secțiunea Interpretare au fost selectați: Miruna Samson, Anghelescu Marian Eduard, Diana Stanciuleasa, Teletin Andreea-Otilia, Stoleru Samira-Maria, Carțiș Daria Elisa, Danil Ionuț, Stoica Eduard Florin, Doljescu Colin Justin, Ghiduruș Andrada Maria, Gherghe Elena și Sîrghi Alexandra-Serenada.
La secțiunea Creație au fost calificați: Alexandru Neș, Victor Apetrei, Sergiu Rudichi, Adrian Constantin Daminescu, Adrian Ordean, Moldovan Codruța Ana Maria, Delia Săvoiu, Croitoru Codruț Valentin, Munteanu Georgiana, Ovidiu Jacobsen, Zlat Sorin și Moni K.
Programul serilor de festival
Vineri, 22 august: Catinca Leu, Lidia Buble, Fuego. Invitați speciali: Octavian Ursulescu, Gina Pătrașcu, Marina Florea, Simona Florescu, Ileana Șipoteanu, Sanda Ladoși, Denis Ștefănescu, Carmen Trandafir și Corul Allegretto.
Sâmbătă, 23 august: Daniel Iordăchioae, Marcel Pavel, Anca Țurcașiu, Monica Anghel, Dida Drăgan, Adrian Daminescu, Aurelian Temișan și Delia. Invitat special: Marina Voica.
Duminică, 24 august: Cristian Faur, Corina Chiriac, Nico, Andrei Ursu și Andia.
Toți artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Festivalului de la Mamaia, sub bagheta maestrului Andrei Tudor.

Evenimentul va fi prezentat de Aurelian Temișan și Anca Țurcașiu, doi artiști strâns legați de istoria festivalului. „Debutul meu în muzică este legat de Festivalul Mamaia, în 1989, unde am primit Premiul tinereții”, a spus Temișan. La rândul său, Anca Țurcașiu își amintește cu emoție participarea din 1986: „Era cea mai mare sărbătoare muzicală a anului. Revenirea mea pe această scenă este o bucurie imensă.”
Un eveniment național, pentru românii de pretutindeni
Festivalul este organizat de Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” și Consiliul Județean Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, al Destinației Turistice Mamaia Constanța și Riviera Românească.
TVR este partener media oficial și va transmite live spectacolele pe TVR 2 și online pe TVR+, dar și prin TVR MOLDOVA și TVRi, pentru ca românii din întreaga lume să se bucure de eveniment.
„Mamaia rămâne astăzi, ca și ieri, scena unde muzica românească își afirmă identitatea și frumusețea. Este un brand național, un bun de patrimoniu și un crez artistic menit să inspire generațiile viitoare”, au transmis organizatorii.
Astfel, între 22 și 24 august, Mamaia redevine capitala muzicii ușoare românești, cu emoție, nostalgie și spectacole de neuitat, într-o tradiție ce continuă cu aceeași pasiune ca în urmă cu peste 60 de ani.
Sursa FOTO: TVR
Vasile Petrovan















