Un pas uriaș pentru imagistica și diagnosticarea oncologică
RMN Casa Rusu, în parteneriat cu Primăria orașului Seini, organizează joi, 9 octombrie 2025, inaugurarea oficială a Centrului PET-CT din Seini, Strada Băii nr. 8. Evenimentul marchează inaugurarea celui mai performant PET-CT din România, un pas semnificativ în dezvoltarea imagisticii medicale și a diagnosticării oncologice în țară.
,,Este primul de acest tip din România – un model lansat în 2025, complet digital și dotat cu inteligență artificială, capabil să ofere cele mai precise diagnostice oncologice disponibile la ora actuală ”, a declarat inițiatorul proiectului, domnul Mircea Rusu.
Ceremonia de deschidere va începe la ora 11:00 cu primirea invitaților, urmată de discursurile oficiale ale primarului Gabriela Florica Tulbure, ministrului Sănătății Dr. Alexandru Florin Rogobete, prefectului județului Maramureș și altor reprezentanți locali și naționali. La ora 12:00 este programată tăierea panglicii oficiale, după care participanții vor putea vizita centrul și afla detalii despre funcționarea aparatului PET-CT.
Evenimentul include și o conferință de presă, precum și o sesiune de networking. Partea a doua a zilei va fi dedicată unui workshop medical, cu prezentarea aparatului uMi-550, discuții despre utilizarea PET-CT în practica medicală și perspective oncologice, și sesiuni Q&A cu specialiști în medicină nucleară și oncologie.
Evenimentul se va încheia cu o recepție la Restaurantul STILL din Seini, marcând astfel un moment de referință pentru comunitatea medicală și pentru dezvoltarea serviciilor de diagnostic oncologic din regiune.
Vasile Petrovan

Citește și














