A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite crainice ale TVR - 54 minute în urmă
Măsuri și sfaturi pentru minivacanță în siguranță - 2 ore în urmă
45 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 30 mai 2026 - 3 ore în urmă
Eleva Denisa-Andra Remeș din Maramureș, printre cei trei bursieri BookLand desemnați la nivel național - 13 ore în urmă
5 greșeli pe care să le eviți când îți alegi fondul de ten - 14 ore în urmă
Walter și Coralia Übelhart transformă Băiuțul în capitala silvoterapiei din Europa - 14 ore în urmă
Lecții de la polițiști pentru copii la Sighet - 14 ore în urmă
Școala Gimnazială Baia Sprie, pe locul I la Concursul Județean de Majorete organizat la Seini - 15 ore în urmă
Sorana Cîrstea scrie istorie la Roland Garros 2026! Victorie incredibilă cu 6-0, 6-0 - 15 ore în urmă
Tumoră cu diametru de 25 cm și greutate de 1,5 kg – extirpată la Spitalul Județean
De Buna Vestire, o veste bună vine și de la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Luni, 25 martie. o intervenție chirurgicală complexă a fost soluționată fără probleme de specialiștii unității medicale.. Ei au extirpat în totalitate o tumoră de mari dimensiuni – diametru de 25 cm și greutate de 1,5 kg – ce ocupa aproape două treimi din hemitoracele drept.
“Este vorba despre o pacientă de 62 de ani, din județul Satu Mare, care a fost trimisă în secția de Chirurgie Toracică pentru o formațiune tumorală intratoracică dreaptă. S-a intervenit chirurgical în anestezie generală, cu intubație selectivă (dr. Alina Păușan, medic primar ATI). Intraoperator, am identificat o formațiune tumorală gigantă, care ocupa două treimi din hemitoracele drept, fiind extrem de hemoragică. Împreună cu colegul meu, dr. Marius Urcan – medic primar chirurgie toracică – am reușit excizia în totalitate a acestei formațiuni “, explică dr. Giuliano Petruț (vezi foto stânga), medic primar chirurgie toracică în cadrul spitalului județean din Baia Mare.
Complexitatea cazului a constat nu doar în dimensiunile mari ale formațiunii tumorale, ci și a în numeroasele vase de neoformație intra- și peri-tumorale.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind supravegheată în secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.









