Share
Sute de participanți la a V-a ediție a conferinței „Medicina de Urgență Azi” (GALERIE FOTO)

Sute de participanți la a V-a ediție a conferinței „Medicina de Urgență Azi” (GALERIE FOTO)

În perioada 30 ianuarie – 2 februarie, în județ s-a desfășurat a V-a ediție a conferinței „Medicina de urgență azi”, care a reunit peste 600 de participanți din țară și străinătate. Lucrările au fost susținute de peste 80 de lectori proveniți de la universități de medicină, spitale județene de urgență, institute și clinici de specialitate, inspectorate pentru situații de urgență, Inspectoratul General de Aviație, Serviciul Județean de Ambulanță, Salvamont, Serviciul de Ajutor Maltez și alte structuri reprezentative din segmentul medicinei și al situațiilor de urgență.

Temele abordate au fost complexe și au acoperit un spectru larg de specializări, de la medicina de urgență, anestezie și terapie intensivă până la cardiologie, ginecologie, hematologie, pediatrie. Expunerile teoretice au fost completate de o serie de demonstrații practice – resuscitarea cardio-respiratorie și manevrele de dezobstrucție la copil și adult, utilizarea dispozitivelor medicale în traumă, suportul ventilator și tehnici conexe la pacientul critic ș.a.

“În urmă cu cinci ani am dat startul, timid, primei ediții a Conferinței de Medicină de Urgență. De la an la an, numărul participanților a fost într-o continuă creștere, ajungând, în cazul ediției curente, la peste 600 de persoane. A fost o idee genială, să aducem elita lumii medicale în Baia Mare, deoarece educația continuă și schimbul de informații facilitează perfecționarea actului medical și creșterea siguranței pacientului” – a spus ec. Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Organizatorii evenimentului au fost: Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Asociația “Prietenii Spitalului”, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, SMURD Maramureș, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul Județean de Ambulanță și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu