Share
Săptămâna mondială a alăptării, sărbătorită și la Spitalul Județean de Urgență

Săptămâna mondială a alăptării, sărbătorită și la Spitalul Județean de Urgență

Săptămâna mondială a alăptării este celebrată, anual, între 1 şi 7 august, pentru a încuraja alăptarea şi pentru a îmbunătăţi sănătatea bebeluşilor din întreaga lume. Cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare încurajează mamele să își hrănească bebelușii la sân. Pentru a veni în sprijinul acestora, în fiecare zi de marți și vineri, proaspetele mămici internate în cadrul unității medicale vor beneficia de sesiuni de consiliere în alăptare. ”Aproape fiecare mamă are suficient lapte, dacă procesul de alăptare este susținut de la început. Alăptarea este un proces hormonal și mecanic, în care copilul are principalul rol. De fiecare dată când suge, organismul mamei secretă prolactina și ocitocina care favorizează producerea laptelui, respectiv scoaterea acestuia din canalele sânilor. Este important ca fiecare mamă să beneficieze de sprijin și consiliere pentru ca procesul să se realizeze corect“, explică directorul medical interimar al spitalului, Margareta Pîrvănoiu,  medic primar pediatrie și neonatologie. Specialiștii din cadrul unității medicale amintesc și care sunt beneficiile alăptării, atât pentru copil, cât și pentru mamă.

În ceea ce privește copilul, Margareta Pîrvănoiu a precizat că “laptele matern îl protejează de infecții, prin imunoglobulinele și enzimele pe care le conține, reduce riscul diabetului zaharat de tip I și II, riscul obezității, al hiperocolesterolemiei, enterocolitei necrozante, retinopatiei, reduce riscul alergic și al astmului bronșic, precum și riscul sindromului de moarte subită a bebelușului. În plus, laptele matern este mereu la temperatura optimă, steril și nu necesită nicio resursă financiară pentru familie. Nu în ultimul rând, alăptarea stimulează dezvoltarea creierului și asigură o dezvoltare emoțională armonioasă a copilului”.

Specialiștii mai susțin că mama care alăptează revine la greutatea dinaintea sarcinii mai repede și poate beneficia de o protecție contraceptivă de 98% (în primele 6 luni, dacă mentruația nu s-a reinstalat și copilul este alăptat exclusiv, cu un interval maxim de 6 ore între două mese, în fiecare ciclu de 24 de ore). În cazul femeilor cu diabet de tip I, studiile au arătat că, în timpul alăptării, prin conversia continuă a glucozei în galactoză și lactoză, cantitatea de insulină necesară poate să fie scăzută cu 27%. Există o legătură demonstrată de multe studii între alăptare și descreșterea riscului de cancer ovarian și de sân. Riscul scade, cu cât perioada de alăptare pe parcursul vieții este mai lungă.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu